StiripesurseSocialSfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim

Sfânta Lumină s-a aprins la Ierusalim

Publicat:

Focul Haric s-a aprins sâmbătă, 19 aprilie, în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim. Sfânta Lumină urmează a fi adusă în seara zilei de astăzi și în Republica Moldova, transmite MOLDPRES.

Flacăra este considerată o minune care are loc anual în Sâmbăta Mare la Mormântul Domnului din Ierusalim.

Focul haric va ajunge în Republica Moldova sâmbătă seara, pentru al 23-lea an consecutiv, și va fi distribuit credincioșilor ortodocși din întreaga țară, prin grija celor două Mitropolii.

În seara zilei de astăzi, Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove va aduce Focul Haric în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chișinău, în jurul orei 20:00.

Citește și: Focul haric va fi adus sâmbătă seara la Catedrala „Nașterea Domnului”


Totodată, Mitropolia Basarabiei va primi Lumina Sfântă prin intermediul delegații conduse de Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române din Țara Sfântă.

Aceasta va ajunge la Aeroportul Internațional Chișinău în jurul orei 21:00, fiind întâmpinată de Înalt preasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, alături de alți ierarhi și clerici din cele trei eparhii subordonate Mitropoliei.

Ceremonia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim este un moment profund simbolic pentru toți creștinii ortodocși și are loc în fiecare an în Sâmbăta Mare, în cadrul unui ritual unic oficiat la Biserica Sfântului Mormânt. Flacăra este considerată o manifestare a harului divin și este așteptată cu emoție și evlavie de milioane de credincioși din întreaga lume. Aceasta este considerată drept cea mai veche minune anuală atestată a lumii creștine, fiind documentată consecvent din 1106.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Netflix va găzdui videoclipuri scurte ale unor mari grupuri media

Netflix a anunțat că a ajuns la acorduri cu mai multe grupuri media pentru a oferi o parte din videoclipurile lor pe platforma sa,...

14 iulie, Ziua Naţională a Franţei

Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei...

Evenimentele Zilei de 14 iulie în Istorie

14 iulie este a 195-a zi a calendarului gregorian și a 196-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 14 iulie (BOR) Sfântul Apostol Achila; Sfinții...

Horoscop 14 iulie 2026

Mai multe zodii își consolidează relațiile, își organizează finanțele și fac pași importanți în carieră. Horoscop 14 iulie 2026 Berbec Vă simțiți mai liniștit în privința...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.