StiripesurseȘtirile zileiRisipa alimentară atinge cote alarmante

Risipa alimentară atinge cote alarmante

Publicat:

Sute de tone de produse alimentare sunt aruncate în fiecare an la gunoi, chiar și în condițiile în care multe dintre acestea ar putea fi salvate sau reutilizate. În special, în perioada sărbătorilor, risipa alimentară ajunge la cote alarmante, transmite Radio Moldova.

Citește și: Scandal în Noaptea Învierii! Doi inspectori de mediu au fost agresați de un primar din Orhei 

Experții susțin că 40 la sută din risipa alimentară a Republicii Moldova este din cauza cetățenilor care merg la magazin, fac cumpărături, plătesc sume enorme pentru ele, le duc acasă, iar mai apoi multe dintre ele ajung la gunoi. Pentru a preveni risipa alimentară, fiecare cetățean trebuie să țină cont de câteva reguli simple, inclusiv consumul rațional de alimente. În același timp, alimentele donate de agenții economici ajung la cele mai vulnerabile persoane, evident cu respectarea termenului de valabilitate.

Cetățenii Republicii Moldova aruncă la tomberon în fiecare an aproximativ 180.000 de tone de produse alimentare. Aceasta în timp ce fiecare a patra persoană din mediul rural nu își poate permite să se alimenteze suficient și suferă din cauza foamei.

La nivel mondial, în topul risipei alimentare se află Grecia, unde sunt aruncate peste 142 de kg de produse alimentare pe cap de locuitor, urmată de Malta cu 129 de kilograme.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În faţa expansiunii AI, inventatorul internetului lansează un apel la “păstrarea valorilor” de la începuturile WWW

Confruntat cu ascensiunea inteligenţei artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul inventator al World Wide Web în 1989, a îndemnat, într-un interviu acordat AFP, la "păstrarea...

VIDEO SUA îi vor despăgubi cu milioane de euro pe foştii proprietari de pe Stadionul Republican

Directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, a anunțat că mai mulți dintre proprietari expropriați de pe terenul fostului Stadion Republican au contestat în instanță...

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.