StiripesursePoliticăMoldova ar putea deschide primul cluster în negocierile cu UE înaintea...

Moldova ar putea deschide primul cluster în negocierile cu UE înaintea Ucrainei

Publicat:

Dacă Ungaria va continua să blocheze deschiderea clusterelor în negocierile privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea deschide primul cluster de negocieri înaintea Ucrainei. Acesta ar putea fi clusterul 1 „Chestiuni fundamentale” (Bazele), conform unor surse diplomatice din Bruxelles, citate de „Европейская правда”.

Diplomați din Bruxelles și oficiali ai Uniunii Europene au explicat că, în cazul în care blocajul impus de Ungaria va persista în lunile următoare, Moldova ar putea începerea negocierilor în toamna anului 2025. Potrivit unui diplomat european, o conferință interguvernamentală între Moldova și UE ar putea fi organizată deja în septembrie 2025, în cadrul căreia să fie deschis oficial acest cluster.

Uniunea Europeană face demersuri continue pentru a convinge Ungaria să renunțe la blocajul privind negocierile cu Ucraina. Totuși, în cazul în care situația nu se va schimba, Moldova ar putea beneficia de o deschidere a negocierilor independent de Ucraina. Conferința interguvernamentală, care va marca debutul procesului de aderare a Moldovei, va fi organizată de țara care deține președinția Consiliului UE, Polonia, până pe 1 iulie 2025, iar ulterior de Danemarca.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.