StiripesurseSocialTată și fiu din Ocnița, cercetați penal pentru șantaj. Ar fi...

Tată și fiu din Ocnița, cercetați penal pentru șantaj. Ar fi cerut 130.000 de euro unui bărbat care voia să revină în casa părintească

Publicat:

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații (INI) investighează un caz de șantaj în care sunt implicați un tată și fiul său din raionul Ocnița. Cei doi ar fi cerut 130.000 de euro unui bărbat care intenționa să revină în orașul Otaci, în casa moștenită de la părinți.

Potrivit anchetei, după ce bărbatul și-a recâștigat dreptul de proprietate prin instanță, iar executorul judecătoresc s-a deplasat la fața locului pentru a-i asigura accesul, victima ar fi fost amenințată de suspecți, inclusiv prin rețelele de socializare. Amenințările ar fi implicat violență și utilizarea unei arme de foc.

Pe numele fiului, care se afla în afara țării, a fost emis un mandat de căutare internațională. La revenirea acestuia în țară, prin punctul de trecere a frontierei de la Costești, el a fost reținut și ulterior plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Și tatăl acestuia este cercetat penal în același dosar. Ancheta este în desfășurare.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Elevii și studenții din R. Moldova pot obține burse de studii la universitățile din Egipt

Elevii și studenții din Republica Moldova pot aplica pentru burse de studii în Egipt, prin programul EGYAID, oferit de Ministerul Învățământului Superior și Cercetării...

Trei cetățeni din Bangladesh, depistați de polițiștii de frontieră români după ce au traversat înot râul Prut din Republica Moldova

Trei cetățeni din Bangladesh au fost depistați de polițiștii de frontieră români după ce au traversat înot râul Prut din Republica Moldova pentru a...

Nou atac rusesc lângă granița României, au fost ridicate două Eurofighter britanice de la baza Borcea

Rusia a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică noi atacuri cu drone asupra unor ținte din Ucraina aflate lângă granița cu România de...

Primul cod galben de caniculă din această vară: +35°C în anumite zone ale țării

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis cod galben de caniculă, valabil mâine, 22 iunie, în sudul Republicii Moldova. „În zonele vizate,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.