StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski își anulează parțial vizita în Africa de Sud după un...

Zelenski își anulează parțial vizita în Africa de Sud după un atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei

Publicat:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a decis să anuleze o parte din programul vizitei sale în Africa de Sud, unde a ajuns în noaptea de 24 aprilie. „După întâlnirea cu președintele Africii de Sud, mă întorc imediat în Ucraina”, a declarat Zelenski. Potrivit acestuia, toate celelalte întâlniri oficiale din Africa de Sud vor fi preluate de ministrul ucrainean de externe.

Zelenski a explicat că, în noaptea de 24 aprilie, forțele armate ruse au lansat un atac masiv asupra Ucrainei, folosind aproximativ 70 de rachete și 150 de drone. La Kiev, nouă persoane au fost ucise, iar peste 80 de persoane au fost rănite în întreaga țară.

Comentând atacul, președintele ucrainean a reamintit că Ucraina a susținut propunerea Statelor Unite privind un armistițiu total, dar Rusia a refuzat:

„Sunt 44 de zile de când Ucraina a fost de acord cu încetarea completă a focului și a loviturilor. A fost o propunere a Statelor Unite. De 44 de zile, Rusia continuă să ucidă oameni și să evite presiunea dură și asumarea responsabilității pentru aceste fapte”, a declarat Zelenski.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Porumbul, noul campion al exporturilor Moldovei

În luna iunie 2026, Republica Moldova a exportat 151.492 de tone de cereale în valoare totală de 620,3 milioane de lei, însă cea mai...

Elevi moldoveni au cucerit patru medalii la Olimpiada Internațională de Chimie

Lotul olimpic al Republicii Moldova a obținut o medalie de aur, două medalii de argint și una de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie,...

Comerțul online a schimbat radical structura pieței serviciilor poștale din Moldova. Giganții din Ucraina și România au pus mâna pe piața coletelor

Comerțul online a devenit principalul motor de creștere al pieței serviciilor poștale din Republica Moldova, însă marele câștigător nu este operatorul național „Poșta Moldovei”,...

Rușii scot miliarde din bănci și revin la numerar. Atacurile ucrainene și taxele mai mari pun presiune pe economia de război

Rușii retrag tot mai mulți bani din bănci și preferă să plătească în numerar, pe fondul întreruperilor repetate ale internetului mobil provocate de atacurile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.