StiripesurseExternePeste 250.000 de persoane au asistat la slujba de înmormântare a...

Peste 250.000 de persoane au asistat la slujba de înmormântare a Papei Francisc

Publicat:

Peste 250.000 de persoane au înfruntat căldura şi s-au reunit sâmbătă în Piaţa Sfântul Petru din Roma pentru a asista la slujba de înmormântare a Papei Francisc, a anunţat biroul de presă al Sfântului Scaun, citat de DPA şi AFP.

Numeroşi credincioşi au umplut piaţa Sfântul Petru, precum şi străzile din jur care duc la Vatican, de unde au putut să urmărească slujba religioasă prin intermediul unor ecrane de mari dimensiuni, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Potrivit AFP, circa 150.000 de persoane s-au reunit totodată sâmbătă pe străzile din Roma, de-a lungul traseului funerar, pentru a urmări papamobilul alb care a transportat sicriul papei Francisc prin capitala Italiei până la bazilica Santa Maria Maggiore.

Angajaţii Protecţiei Civile au distribuit sticle de apă persoanelor reunite în proximitatea bazilicii Santa Maria Maggiore, unde papa Francisc va fi înmormântat.


Oamenii au stat umăr la umăr sub un soare arzător, în contextul în care temperaturile au depăşit valoarea de 20 de grade Celsius la umbră.

Înmormântarea defunctului Suveran Pontif va avea loc sâmbătă după-amiază şi se va desfăşura într-un cadru privat, fiind închisă pentru public. Vaticanul a anunţat că doritorii vor putea să viziteze mormântul papei Francisc din bazilica Santa Maria Maggiore începând de duminică.

Papamobilul care a transportat sicriul a ajuns în urmă cu puţin timp la bazilică, iar slujba de înmormântare este în prezent în curs de desfăşurare.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Apropiaţii papei Francisc, cardinalii şi asistentul său personal se numără printre cei prezenţi la această slujbă privată, alături de câteva persoane sărace şi oameni fără adăpost, la cererea defunctului Suveran Pontif.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.