StiripesurseCultură și MediaDiverseTeckel pitic, salvat după ce a petrecut 529 de zile în...

Teckel pitic, salvat după ce a petrecut 529 de zile în sălbăticie

Publicat:

Un câine din rasa teckel pitic a fost găsit în viaţă şi în stare bună, pe Insula Kangaroo din largul coastei Australiei, la peste 500 de zile după ce a dispărut, relatează BBC.

Organizaţia Kangala Wildlife Rescue a lucrat ”non stop” pentru a găsi câinele, Valerie, de când a fost văzut ultima dată de stăpânii său, într-o excursie cu cortul, în noiembrie 2023, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Georgia Gardner şi prietenul ei, Joshua Fishlock, au lăsat-o pe Valerie pentru scurt timp într-un ţarc, la locul de campare, cât timp cei doi au mers la pescuit. Când s-au întors, ea dispăruse.

Valerie a supravieţuit căldurii intense şi a evitat cu succes şerpii veninoşi în timpul celor 529 de zile petrecute în sălbăticie.


”După săptămâni de eforturi neobosite (…) Valerie a fost salvată şi este în formă şi bine”, a transmis Kangala, într-o postare pe reţelele sociale.

Kangala Wildlife Rescue a afirmat că voluntarii au petrecut peste 1.000 de ore căutând-o pe Valerie, acoperind peste 5.000 de kilometri.

Eforturile au inclus, de asemenea, camere de supraveghere şi o cuşcă-capcană, cu un sistem de închidere de la distanţă, plină cu mâncare, haine ale lui Gardner şi unele dintre jucăriile lui Valerie de acasă.

În primele zile după dispariţie lui Valerie, alţi excursionişti au văzut-o sub o maşină parcată, dar câinele s-a speriat şi a fugit în vegetaţie, a relatat Washington Post.

După câteva luni, localnici de pe insulă a raportat că au văzut o zgardă roz precum cea a lui Valerie, spre surprinza lui Jared Karran, director la Kangala.

”Dintre toţi câinii, acesta ar fi ultimul despre care aş spune că ar supravieţui aici, dar au într-adevăr un bun simţ al mirosului”, a spus Karran.

Gardner le-a trimis salvatorilor un tricou pe care îl purtase care a ajutat la capturarea lui Valerie, creând ”o urmă de miros” în marea capcană pentru câini.

Directorii de la Kangala şi voluntarii Jared şi Lisa Karran au explicat, într-un video, cum a avut loc operaţiunea de salvare.

Lisa Karran a spus că au fost nevoiţi să aştepte până când Valerie se afla în partea potrivită a capcanei şi era destul de calmă pentru a nu încerca să evadeze din nou.

”Ea a mers direct în colţul din spate, adică unde doream să fie, am apăsat pe buton şi din fericire totul a mers perfect”, a adăugat Jared Karran.

”Ştiu că oamenii erau puţin frustraţi, «de ce durează atât de mult?», dar sunt lucruri pe care le făceam pe fundal”, a spus el.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Lisa Karran a afirmat că a purtat resturile din îmbrăcămintea Gardner când s-a apropiat de Valerie şi a stat cu ea până când câinele a fost ”complet calm”.

Gardner a declarat, pe reţelele sociale, după mult-aşteptata salvare a lui Valerie: ”Pentru toţi cei care au pierdut vreodată un animal de companie, sentimentele voastre sunt valide şi nu renunţaţi niciodată la speranţă. Uneori lucruri bune li se întâmplă oamenilor buni”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune psihologia despre persoanele care își verifică e-mailurile de serviciu în timpul vacanței

Psihologii explică de ce mulți oameni își verifică e-mailurile în vacanță și ce pot face pentru o odihnă reală. Mulți oameni nu reușesc să se...

Regula de 0,2 bari pe care aproape niciun șofer nu o aplică vara

Înainte de plecarea în concediu, cei mai mulți șoferi verifică nivelul uleiului sau al combustibilului, însă ignoră unul dintre cele mai importante elemente pentru...

Pune o cutie de lapte în fața ventilatorului. De ce recomandă specialiștii acest truc

În lipsa aerului condiționat, un truc simplu cu o cutie de lapte înghețată face ventilatorul mult mai eficient pe caniculă. Vara aceasta, în lipsa aerului...

Europenii călătoresc mai mult în 2026, dar aleg să rămână aproape de casă

Peste opt din zece europeni intenționează să călătorească între iunie și noiembrie 2026, în creștere față de anul trecut. Siguranța, costurile și schimbările climatice...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.