StiripesurseExterneCel puțin patru răniți într-un atac cu cuțitul la un liceu...

Cel puțin patru răniți într-un atac cu cuțitul la un liceu din Coreea de Sud

Publicat:

Un tânăr de 18 ani a înjunghiat cel puțin patru persoane la un liceu din centrul Coreii de Sud, rănind grav trei dintre ele, între care și directorul școlii, a anunțat luni poliția, relatează AFP.

Luni dimineață, poliția a fost informată că ‘un elev a înjunghiat o persoană într-o sală de clasă cu un cuțit’, a declarat poliția din provincia Chungbuk într-un comunicat transmis presei.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 08:36 (23:36 GMT) în orașul Cheongju, la 110 kilometri sud de capitala Seul.

Trei persoane au fost grav rănite, inclusiv directorul școlii, care a fost înjunghiat în abdomen.

Portarul școlii a fost înjunghiat în spate.


Poliția a declarat că alte trei persoane au suferit răni minore.

Una dintre ele, un bărbat în vârstă de 43 de ani, a declarat pentru agenția Yonhap că a fost rănit la față. Victima a explicat că se afla la volanul mașinii sale și conducea încet ‘când elevul s-a apropiat și a bătut în portieră’.

‘Am deschis geamul și m-a rănit la față fără să spună nimic, iar apoi a fugit’, a spus bărbatul.

Suspectul, care a fost rănit ușor, a fost arestat la 12 minute după ce poliția a fost informată în legătură cu atacul.

El a încercat să scape fugind într-un parc din apropiere, unde a sărit într-un lac, înainte de a fi reținut și transportat la spital.

‘Încercăm să stabilim detaliile și motivul’ atacului, a declarat pentru AFP un oficial al poliției locale.

Poliția a confirmat că a găsit asupra băiatului patru arme diferite, inclusiv un cutter.

Cazul are loc la doar câteva luni după ce o profesoară a înjunghiat mortal o fetiță de opt ani la o școală primară

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

De la începutul lunii iulie până în prezent, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 29 de bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a stabilit noi prețuri plafon la carburanți pentru data de 22 iulie. Astfel, un litru de benzină A95 va...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.