StiripesurseȘtirile zileiNegocierile privind viitorul Venezuelei sunt în pericol. Opoziția ezită să participe...

Negocierile privind viitorul Venezuelei sunt în pericol. Opoziția ezită să participe la negocieriel din Republica Dominicană

Publicat:

Opoziţia venezueleană s-a arătat marţi foarte ezitantă să participe miercuri la o nouă întâlnire cu reprezentanţi ai guvernului în Republica Dominicană pentru a relua dialogul politic dintre cele două tabere, transmite AFP. 

“În prezent, condiţiile nu sunt întrunite pentru a asista la această întâlnire în Republica Dominicană”, a declarat în cursul unei conferinţe de presă deputatul Luis Florido care a participat la prima şedinţă de reconciliere pe 13 şi 14 septembrie la Santo Domingo.

După aceste prime contacte, preşedintele dominican, Danilo Medina, a anunţat o viitoare reuniune, tot în ţara sa, la 27 septembrie.

Într-o scrisoare adresată marţi liderului dominican, coaliţia din jurul MUD (Mesa de la Unidad Democratica) a apreciat, de asemenea, că “mediul nu este propice pentru a continua cu această fază de dialog explorator prevăzută” miercuri.

Deputatul Luis Florido nu a respins însă o nouă participare de ultim moment. “Dacă între timp vor fi întrunite condiţiile, le vom comunica”, a subliniat el.


Printre motivele pentru a nu participa, el a citat absenţa unui program de întâlniri, regretând, totodată, că guvernul nu a hotărât încă a treia ţară garantă a dialogului după ce a ales Bolivia şi Nicaragua. MUD a ales ca ţări însoţitoare Chile, Mexic şi Paraguay.

Luis Florido a subliniat că “prioritatea” pentru opoziţie este “să câştige alegerile” regionale de la 15 octombrie, “pentru că ar fi o lovitură puternică” dată guvernului condus de preşedintele socialist Nicolas Maduro.

“Nu vom preta la un spectacol al guvernului (…) Pentru a relua acest proces explorator trebuie condiţii clare”, a mai spus el.

Nicolas Maduro a confirmat luni seară prezenţa delegaţilor săi: “Delegaţia Venezuelei va fi prezentă fără greşeală, disciplinată, punctuală şi pregătită să continue dialogul”, a declarat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

Apă potabilă în localități din raioanele Cahul și Vulcănești cu ajutorul Băncii Mondiale

Lucrările de extindere a sistemului regional de alimentare cu apă în raioanele Cahul și Vulcănești avansează conform graficului. Proiectul, în valoare de peste 9...

Curs valutar oficial al BNM pentru 23 iulie 2026

Leul moldovenesc se apreciază în raport cu valutele internaționale, potrivit cotațiilor oferite de Banca Națională a Moldovei. Pentru data de 23 iulie, valutele internaționale vor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.