StiripesurseȘtirile zileiONU vrea să-i aducă în fața instanței pe capii armatei din...

ONU vrea să-i aducă în fața instanței pe capii armatei din Myanmar

Publicat:

Anchetatori ai ONU au cerut luni ca şeful armatei birmane şi alţi cinci înalţi gradaţi să fie urmăriţi de către justiţia internaţională pentru ”genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război” comise împotriva musulmanilor rohingya, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Principalii generali din Myanmar, inclusiv comandantul-şef Min Aung Hlaing (foto), trebuie să facă obiectul unor anchete şi urmăriri în justiţie pentru genocid în nordul statului Rakhine, precum şi pentru crime împotriva umanităţii şi crime de război în statele Rakhine, Kachin şi Shan”, a cerut Misiunea ONU privind stabilirea faptelor din Myanmar, cu ocazia publicării unui raport.

Citește și: Armata americană a investit un miliard de dolari în baza aeriană din Câmpia Turzii. Aici vor fi amplasate arme de ultimă generație

În perioada august-decembrie 2017, peste 700.000 de musulmani rohingya s-au refugiat din cauza unei ofensive a armatei birmane, lansată ca represalii la atacurile împotriva unor posturi de frontieră întreprinse de către rebeli rohingya. Ei au găsit adăpost în Bangladesh, unde trăiesc de atunci în tabere imense improvizate.

Potrivit anchetatorilor ONU, lidera birmană Aung San Suu Kyi ”nu s-a folosit de poziţia sa de facto de şefă a guvernului, nici de autoritatea sa morală, pentru a contracara sau pentru a împiedica derularea evenimentelor în statul Rakhine”.


”Prin faptele lor şi prin omisiunile lor, autorităţile civile au contribuit la comiterea unor crime atroce”, au estimat ei.

Anchetatorii au indicat totodată că autorităţile locale aveau ”puţină marjă de manevră” pentru a controla acţiunile armatei birmane şi că ”nimic nu arată că au participat direct la planificarea sau la punerea în practică a unor operaţiuni de securitate sau că au făcut parte din structura de comandă”.

Citește și: SUA: Atac armat la Jacksonville. Mai multe persoane au murit

Misiunea ONU a întocmit o listă cu şase înalţi gradaţi, inclusiv şeful armatei birmane, suspectaţi că au comis crime. Ea a întocmit şi o listă mai lungă cu indivizi presupuşi vinovaţi, pentru ca tribunalele să-i prindă.

Anchetatorii ONU recomandă Consiliului de Securitate să facă apel la Curtea Penală Internaţională (CPI) sau la înfiinţarea unui tribunal internaţional ad-hoc.

Consiliul de Securitate al ONU a făcut apel de mai multe ori la încetarea operaţiunilor militare ale Myanmarului şi la revenirea în condiţii de securitate a musulmanilor rohingya, dar iniţiativele sale sunt limitate de către China, principalul susţinător al Myanmarului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.