Un bărbat de 33 de ani din Ialoveni a fost reținut de polițiștii din capitală, fiind bănuit că a jefuit o instituție de creditare din centrul Chișinăului.
Potrivit anchetei, suspectul a pătruns în sediul companiei și, sub amenințarea unui obiect ce imita o armă de foc, a obligat angajata unității să-i înmâneze aproximativ 98 000 de lei.
Acesta a fost localizat și reținut de ofițerii Inspectoratului de Poliție Centru și ai Direcției de Poliție Chișinău, în apropiere de orașul Ialoveni.
Suspectul se află în arest pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă între 8 și 10 ani de închisoare. Poliția continuă cercetările pentru a recupera prejudiciul și a identifica eventuali complici.











