StiripesurseSănătateSe înmulţesc cazurile de cancer de piele

Se înmulţesc cazurile de cancer de piele

Publicat:

Numărul pacienților care au cancer de piele este în creștere. Potrivit specialiștilor de la Institutul Oncologic, în anul trecut au fost raportate 1.500 de cazuri noi, ceea ce reprezintă o creștere dublă. Medicii le recomandă tuturor să acorde o atenție sporită pielii.

„Trebuie să fim mai atenți la pielea noastră, cât mai puțin să stăm sub soare e clar deja, este acțiunea solară, trebuie să purtăm pălărie, niște haine cu stofă naturală de culoarea albă, culoare deschisă, pentru a nu a obține acea radiație mare asupra pielii”, a declarat șeful Secției tumorile pielii și melanoma din cadrul Institutului Oncologic, Victor Ciupercă, transmite jurnal.md.

Citeşte şi: “Şoc” şi “exaltare” în Statele Unite după alegerea primului papă american – Stiripesurse.md

Cancerul de piele apare atunci când celulele anormale din epidermă, stratul exterior al pielii încep să se înmulțească necontrolat, ca urmare a deteriorării ADN-ului. Această deteriorare duce la apariția unor mutații care determină multiplicarea accelerată a celulelor și formarea unor tumori maligne.

„Pot fi niște noduli perlați, adică niște formațiuni nodulare ale pielii, de culoarea roz, surie, cu alte nuanțe spre roșu. Melanomul care este cel mai agresiv poate fi cafeniu, brun sau chiar negru. Pe o aluniță dacă apar niște nuanțe diferite cum ar fi nuanța spre alb, roz sau albăstrui, apar ceva nuanțe, asta ne spune că ceva se produce în alunițe, trebuie să mergem la doctor, facem autocontrolul pielii”, mai spune medicul.


Oamenii pe care i-am întâlnit pe stradă spun că încearcă să se protejeze cât mai mult de razele solare.

Luna mai este luna de conștientizare a cancerului de piele și rămâne un eveniment important în combaterea acestei afecțiuni, atât la nivel național, cât și global, transmite ANSP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Delegația transnistreană critică poziția R. Moldova în CUC

Delegația transnistreană la Comisia Unificată de Control (CUC) a emis o declarație „privind acțiunile provocatoare ale Republicii Moldova împotriva procesului de menținere a păcii...

Recolta de cireșe a fost compromisă aproape în totalitate

Recolta de cireșe din acest an este grav afectată de înghețurile de primăvară, ploile abundente și grindina care au lovit mai multe regiuni ale...

Marina Tauber NU scapă de pedeapsa grea cu închisoare

Curtea de Apel Centru a menținut hotărârea primei instanțe prin care fugara Marina Tauber, considerată drept „mâna dreaptă” a oligarhului Ilan Șor, a fost...

După 35 de ani de activitate, SIS instituie o medalie comemorativă

Serviciul de Informații și Securitate instituie o medalie comemorativă cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la crearea instituției, care va putea fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.