StiripesurseȘtirile zileiSandu: 'Moldova a fost parte a tragediei, dar și parte a...

Sandu: ‘Moldova a fost parte a tragediei, dar și parte a Victoriei Păcii’

Publicat:

Șefa statului a participat azi, 9 mai, la evenimentul de comemorare a celor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial. În cadrul ceremoniei solemne care a avut loc la Complexul memorial „Eternitate”, Maia Sandu a menționat că azi ne adunăm împreună cu gândul și inima pentru a comemora una dintre cele mai dureroase pagini din istoria omenirii – un război în care au murit peste 70 de milioane de oameni.

„Pacea și victoria împotriva tiraniei au fost posibile datorită curajului și jertfei înaintașilor noștri, dar și a unității de care au dat dovadă țările lumii ce s-au opus nazismului. Moldova a fost parte a tragediei, dar și parte a Victoriei Păcii”, a afirmat șefa statului.

Citeşte şi: “Şoc” şi “exaltare” în Statele Unite după alegerea primului papă american – Stiripesurse.md

Șefa statului a mai subliniat că după 1945, Europa a ales o altă cale. „A ales reconcilierea. A ales să transforme rănile în poduri între popoare. Timp de opt decenii, statele care fac parte din Uniunea Europeană trăiesc cea mai lungă perioadă de pace din istoria lor. Iar Moldova aspiră să facă parte din această familie – nu doar pentru dezvoltare economică, ci mai ales pentru a păstra pacea, democrația și libertatea”, a remarcat Președinta Maia Sandu.

În încheiere, Președinta a reafirmat angajamentul ferm al Republicii Moldova de a apăra valorile umane fundamentale:  „Vom fi de partea libertății, a memoriei, a adevărului. Pentru că aceasta este lecția celor 80 de ani: că indiferent de vremuri, indiferent de amenințări, binele trebuie apărat. Nu cu frică. Ci cu demnitate. Răul poți să-l faci de unul singur, dar binele și pacea se fac doar împreună. Așa cinstim trecutul. Așa construim viitorul. Și așa vom păstra pacea”.


Anual, la 9 mai, Republica Moldova comemorează victimele celui de-al Doilea Război Mondial. Peste 56.000 de moldoveni și-au pierdut viața pe front. În toată țara sunt organizate evenimente dedicate eroilor care au luptat pentru apărarea Păcii și, cu prețul vieții, au luptat împotriva nazismului și fascismului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.