Vladimir Putin s-a adresat vineri trupelor ruse şi liderilor din 20 de ţări reuniţi în Piaţa Roşie din Moscova cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a victoriei asupra Germaniei naziste, un eveniment comemorat pentru al patrulea an consecutiv în umbra conflictului din Ucraina.
A început parada, care este comandată de comandantul suprem al trupelor terestre, generalul de armată Oleg Saliukov, şi este supervizată de ministrul apărării, Andrei Belousov.
Preşedintele rus a felicitat pe toată lumea cu ocazia celei de-a 80-a aniversări a Victoriei în „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, cum este denumit la ruşi al Doilea Război Monidal. El a spus că 9 mai cea mai importantă sărbătoare pentru ruşi.
Citeşte şi: “Şoc” şi “exaltare” în Statele Unite după alegerea primului papă american – Stiripesurse.md
„Astăzi, suntem cu toţii uniţi de sentimente de bucurie şi tristeţe, mândrie şi recunoştinţă, admiraţie faţă de generaţia care a înfrânt nazismul şi a câştigat libertatea şi pacea pentru întreaga omenire cu preţul a milioane de vieţi. Păstrăm cu fidelitate memoria acestor evenimente istorice şi triumfătoare. Şi, ca moştenitori ai învingătorilor, sărbătorim ziua de 9 mai ca pe o sărbătoare de familie, ca pe cea mai importantă pentru ţară, pentru întreg poporul, pentru fiecare familie, pentru fiecare dintre noi”, a spus Putin în introducerea alocuţiunii sale.
„Ne amintim lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial şi nu vom fi niciodată de acord cu denaturarea evenimentelor sale, cu încercările de a-i justifica pe călăi şi de a-i calomnia pe adevăraţii învingători”, a menţionat Putin.
„Datoria noastră este să apărăm onoarea soldaţilor şi comandanţilor Armatei Roşii, marele eroism al reprezentanţilor diferitelor naţionalităţi, care vor rămâne pentru totdeauna în istoria mondială ca soldaţi ruşi”, a punctat el.
„Adevărul şi dreptatea sunt de partea noastră”, a proclamat liderul de la Kremlin înainte de a menţiona actualul război din Ucraina. „Întreaga ţară, societate, popor susţin participanţii la operaţiunea militară specială. Suntem mândri de curajul şi hotărârea lor, de acea forţă spirituală care ne-a adus întotdeauna numai victorie”, a spus Putin, care şi-a lansat invazia la scară largă din Ucraina, în februarie 2022, sub denumirea de „operaţiune militară specială”.
„Vom aminti întotdeauna că deschiderea celui de-al doilea front în Europa – după bătăliile decisive de pe teritoriul Uniunii Sovietice – a apropiat victoria. Apreciem înalt contribuţia la lupta noastră comună a soldaţilor armatelor aliate, a participanţilor la Rezistenţă, a poporului curajos al Chinei. A tuturor celor care au luptat pentru un viitor paşnic”, a mai spus Putin în condiţiile în care în tribuna liderilor care asistă la parada din Piaţa Roşie se află şi Xi Jinping.
Rusia prezintă la paradă dronele pe care le foloseşte împotriva Ucrainei
Rusia va prezenta vineri la parada din Piaţa Roşie dronele de luptă pe care forţele sale le folosesc în Ucraina a relatat televiziunea de stat, precizând că este o premieră.
Pervîi Kanal a declarat că drona Lancet şi drona Gheran-2 vor fi printre cele prezentate în cadrul paradei pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice şi a aliaţilor săi asupra Germaniei naziste.
Drona ZALA Lancet este o muniţie de pândă utilizată atât pentru misiuni de atac, cât şi de recunoaştere, despre care s-a raportat că a atacat şi distrus numeroase piese de echipament militar ucrainean, inclusiv tancuri şi un avion militar, menţionează Reuters.
Drona Gheran-2 este o dronă sinucigaşă sau kamikaze de fabricaţie rusească, al cărei design provine din Iran, unde a fost fabricată o versiune anterioară. Acestea au fost folosite pentru a ţinti infrastructura energetică ucraineană, iar Kievul a acuzat Moscova că le foloseşte şi pentru a lovi clădiri rezidenţiale.











