StiripesurseExterneRomânia: Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale

România: Curtea Constituțională a validat primul tur al alegerilor prezidențiale

Publicat:

Curtea Constituțională a României a validat, vineri, rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe data de 4 mai.

Potrivit unui comunicat al CCR, transmis AGERPRES, vineri, în cadrul controlului privind respectarea procedurii pentru alegerea președintelui României, conferind efectivitate competențelor înscrise în Constituția României și având în vedere votul exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din anul 2025, judecătorii constituționali au hotărât, cu unanimitate de voturi, confirmarea și validarea rezultatului alegerilor pentru funcția de președinte al României, în cadrul primului tur de scrutin din data de 4 mai 2025.

Tot vineri, instanța constituțională a respins, ca neîntemeiată, cererea de anulare a primului tur al alegerilor, formulată de candidatul Sebastian-Constantin Popescu.

De asemenea, Curtea Constituțională a anunțat organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea președintelui României în ziua de duminică, 18 mai, la care participă George-Nicolae Simion și Nicușor-Daniel Dan, în această ordine.

***


Biroul Electoral Central a dat publicității, marți seara, rezultatele finale la primul tur al alegerilor prezidențiale, după centralizarea tuturor proceselor verbale din țară și străinătate.

Potrivit BEC, numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne la primul tur de scrutin este de 9.571.899, reprezentând 53,19% din numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

Voturi valabil exprimate au fost 9.430.274, reprezentând 98,52% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, voturi nule fiind 141.388, reprezentând 1,48% din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la secții.

George Simion (Alianța pentru Unirea Românilor) a obținut 3.862.761 (40,96%), iar Nicușor Dan (independent) – 1.979.767 (20,99%).

***

După validarea de către CCR a turului întâi al alegerilor prezidențiale, începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psiholog: Dacă partenerul îți spune des aceste patru fraze, relația ar putea fi în pericol

Anumite expresii repetate frecvent într-o relație pot semnala o distanțare emoțională între parteneri, avertizează psihologul Ana María Sepé. Potrivit specialistei, există patru fraze care,...

17 iunie: Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei (ONU)

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a hotărât, în 1994, marcarea la 17 iunie a Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei. Potrivit...

Evenimentele Zilei de 17 iunie în Istorie

17 iunie este a 168-a zi a calendarului gregorian și a 169-a zi în anii bisecți. Gandul zilei: “Când te căsătoreşti ai nevoie de un...

Horoscop 17 iunie 2026

Apar oportunităţi de financiare pentru o zodie norocoasă. Vor străluci în fiecare context social. Horoscop 17 iunie 2026 Berbec Sunteți tentați să luați decizii pripite....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.