StiripesurseExterneUcraina şi Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomaţi în urma scandalului...

Ucraina şi Ungaria expulzează fiecare câte doi diplomaţi în urma scandalului de spionaj

Publicat:

Ucraina şi Ungaria au anunţat vineri că expulzează fiecare câte doi diplomaţi ai celeilalte părţi, acuzându-se reciproc de spionaj, relatează Reuters.

Ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha a anunţat măsura într-o postare pe X după ce agenţia de securitate SBU a Kievului a declarat că a descoperit o reţea de spionaj condusă de statul maghiar pentru a obţine informaţii despre apărarea ucraineană, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

La rândul său, ministrul ungar de externe Peter Szijjarto a declarat că ordinul de expulzare al Budapestei este un răspuns la ceea ce el a numit „propaganda” ucraineană.

„Doi diplomaţi maghiari trebuie să părăsească ţara noastră în termen de 48 de ore. Tocmai l-am convocat pe ambasadorul Ungariei la MAE Ucraina şi i-am prezentat nota relevantă”, a scris Sîbiha pe X în limba engleză. „Acţionăm ca răspuns la acţiunile Ungariei, pe baza principiului reciprocităţii şi a intereselor noastre naţionale”, a adăugat şeful diplomaţiei ucrainene.


SBU a anunţat vineri că a reţinut doi agenţi care ar fi acţionat la comanda serviciilor militare de informaţii ale Ungariei. Este pentru prima dată în istoria Ucrainei când s-a descoperit că o reţea de spionaj maghiară lucrează împotriva intereselor Kievului, a declarat SBU.

Ungaria face parte din Uniunea Europeană şi NATO, două blocuri cu care Kievul este strâns aliat în războiul Rusiei din Ucraina, dar relaţiile dintre Kiev şi Budapesta au fost adesea tensionate. Premierul ungar Viktor Orban se opune ajutorului militar occidental pentru Ucraina. De asemenea, el a menţinut relaţii cu Vladimir Putin, ceea ce îl pune în contrast cu majoritatea celorlalţi lideri ai UE, care au încercat să îl izoleze pe liderul rus de la invazia Moscovei în Ucraina în 2022.

SBU a precizat că cei doi suspecţi sunt foşti membri ai armatei ucrainene, se află în custodie şi au fost notificaţi că sunt suspectaţi de trădare de stat. SBU a afirmat că aceştia au fost recrutaţi de un intermediar din cadrul serviciilor secrete militare maghiare şi au primit bani şi echipamente speciale pentru comunicaţii secrete. Potrivit SBU, presupuşii agenţi au fost însărcinaţi să transmită şefului lor detalii despre bateriile de apărare aeriană ale Ucrainei şi alte capacităţi militare din regiunea Transcarpatia, din sud-vestul Ucrainei.

REPLICA BUDAPESTEI

În Ucraina trăiesc aproximativ 150.000 de etnici maghiari, majoritatea în regiunea Transcarpatia. Guvernul lui Orban şi Kievul au avut de mai multe ori dispute cu privire la drepturile lingvistice ale comunităţii.

Szijjarto a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că el consideră demersul drept propagandă ucraineană care ar trebui tratată cu precauţie, apoi a anunţat că Budapesta expulzează din Ungaria două persoane pe care le-a identificat ca fiind spioni ucraineni.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„Nu tolerăm ca Ucraina să lanseze continuu astfel de acte defăimătoare împotriva Ungariei şi a poporului maghiar”, a declarat Szijjarto într-o înregistrare video pe Facebook. „Prin urmare, astăzi am expulzat din Ungaria doi spioni care lucrau sub acoperire diplomatică la ambasada Ucrainei din Budapesta”, a spus el.

Szijjarto a acuzat Ucraina că foloseşte adesea propagandă anti-maghiară care s-a dovedit nefondată şi a declarat că ultima mişcare a Ucrainei a fost determinată de opoziţia Ungariei faţă de acordarea de ajutor militar Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Corul filorus: Dodon, Tarlev și Furtună cer reluarea dialogului cu Gazprom

Fostul președinte Igor Dodon a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă...

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

Organizația Meteorologică Mondială avertizează: „Pregătiți-vă pentru o revenire iminentă a fenomenului El Niño”

Națiunile Unite au avertizat că lumea trebuie să se pregătească pentru revenirea iminentă a fenomenului El Niño și a fenomenelor meteorologice extreme pe care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.