StiripesurseSocialApel fals la pompieri: a sunat la beție, condamnată după ce...

Apel fals la pompieri: a sunat la beție, condamnată după ce s-a trezit

Publicat:

Un apel fals la serviciul de urgență 112, realizat în stare de ebrietate, a dus la aplicarea unei sancțiuni sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității. Judecătoria Soroca, sediul Florești, a dispus această măsură în cadrul unei ședințe publice desfășurate la data de 8 mai 2025.

Potrivit instanței, apelul a fost efectuat pe 9 martie 2025, la ora 22:05, prin care s-a raportat un incendiu la o anexă lângă o locuință din satul Mărculești, raionul Florești. Echipajul de pompieri a ajuns la fața locului, însă s-a constatat că nu exista niciun foc și că persoana care apelase serviciul 112 era vizibil în stare de ebrietate.

În cadrul procesului, agentul constatator din cadrul IP Florești a susținut integral procesul-verbal întocmit, solicitând aplicarea sancțiunii contravenționale. Persoana în cauză a recunoscut fapta, menționând că a sunat intenționat pentru a speria concubinul său, cu care avusese o dispută.

Probe suplimentare, precum raportul Dispeceratului Zonal Nord, declarațiile martorilor și rapoartele poliției și pompierilor, au confirmat lipsa oricărui incendiu și starea de ebrietate a apelantei. De asemenea, persoana în cauză a mai avut antecedente contravenționale înregistrate în perioada 2020-2025.

Judecătoria Soroca, sediul Florești, a decis sancționarea acesteia cu 50 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, apreciind că aceasta este o măsură de reeducare și de restabilire a echității sociale. Totodată, instanța a subliniat importanța respectării legii și a utilizării responsabile a serviciilor de urgență, evitând apelurile false care pot pune în pericol resursele publice și intervențiile reale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.