StiripesurseȘtirile zileiUrmătorul Legislativ ar putea fi Parlamentul Integrării Europene

Următorul Legislativ ar putea fi Parlamentul Integrării Europene

Publicat:

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, susține că viitorul Legislativ ar putea juca un rol decisiv în parcursul european al țării, menționând că „următorul Parlament poate deveni un „Parlament al integrării europene”.

În cadrul unei emisiuni televizate, șefa statului a declarat: „Avem un parlament care și-a declarat independența și noi îl numim Parlamentul Independenței. Iar următorul parlament poate fi Parlamentul Integrării Europene, pentru că, în mandatul său, Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene — dacă deputații vor susține cursul proeuropean”, transmite infotag.md.

Citeşte şi: Un moldovean riscă închisoare pe viață în Rusia – Stiripesurse.md

„În caz contrar, acest Parlament va inversa totul și va îngropa procesul de integrare europeană”, a avertizat Maia Sandu.

În același context, președintele a estimat că negocierile de aderare la Uniunea Europeană ar putea fi finalizate până la sfârșitul anului 2027.


„După aceea, în 2028, urmează perioada de ratificare a acordului de aderare de către statele membre, iar finalizarea acestei etape este posibilă până în 2029, înainte de încheierea mandatului actualei Comisii Europene”, a explicat șefa statului.

Sandu a subliniat că Moldova beneficiază de sprijin total din partea Bruxellesului în procesul de integrare, dar progresul depinde exclusiv de voința politică internă.

„Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a spus recent la Chișinău că Moldova avansează mai rapid decât alte state candidate în procesul de integrare. Acest lucru este real, dar depinde de noi. Întrebarea este ce alegere vom face la alegerile parlamentare”, a punctat Maia Sandu.

Referindu-se la procesul de aderare al Ucrainei, blocat de Ungaria, Maia Sandu a subliniat că cele două țări trebuie să continue împreună drumul european.

„Sper ca problemele apărute să fie depășite. Este imposibil ca un asemenea blocaj să dureze. Cred că se va găsi un compromis, poate chiar la următoarea reuniune a Consiliului European, din luna iunie”, a adăugat președintele.

Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderare în iunie 2022 și urmează să înceapă oficial negocierile în cursul anului 2024.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

BERD acordă finanțare suplimentară pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și a centurii orașului Chișinău

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă Republicii Moldova un împrumut suplimentar de 150 de milioane de euro pentru reabilitarea drumului Chișinău–Leușeni și...

Zeci de moldoveni au căzut pradă escrocilor în doar 24 de ore. Prejudiciul este de milioane

În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat 25 de cazuri de fraudă telefonică, cu un prejudiciu total de peste 2 milioane de lei,...

Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare

Președinta Maia Sandu a avut astăzi, la Chișinău, o întrevedere cu Marta Kos, Comisară europeană pentru Extindere, aflată în vizită în Republica Moldova cu...

Consolidarea capacităților de combatere a traficului de droguri – subiect de discuții la IGP

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Lilian Carabeț a avut o întrevedere cu experții Programului Internațional de Asistență pentru Formare în Investigații Penale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.