StiripesursePoliticăMoldova va prelua Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în...

Moldova va prelua Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în noiembrie 2025

Publicat:

Republica Moldova va deține, începând cu luna noiembrie 2025, Președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, o funcție cu greutate în arhitectura instituțională europeană. Anunțul a fost făcut de vicepremierul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul celei de-a 134-a sesiuni a Comitetului, desfășurată la Luxemburg.

Potrivit oficialului, pregătirile pentru mandatul Moldovei sunt deja în desfășurare, iar acesta se va încheia cu organizarea Sesiunii Ministeriale la Chișinău, în mai 2026, eveniment care va reuni miniștrii de externe ai celor 46 de state membre ale Consiliului Europei.

Mihai Popșoi a reafirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru înființarea Tribunalului Special destinat sancționării crimei de agresiune împotriva Ucrainei. De asemenea, a avertizat asupra riscurilor persistente la adresa securității naționale și a tentativelor externe de subminare a parcursului european al țării.

În marja sesiunii, șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere trilaterală cu omologii săi din Monaco și Muntenegru, state care vor deține succesiv președinția Comitetului. Discuțiile au vizat coordonarea priorităților comune, în special în domeniile combaterii dezinformării, protecției drepturilor omului și implicării tinerilor în procesele democratice.

La finalul reuniunii de la Luxemburg, Malta a preluat conducerea Comitetului de Miniștri până în noiembrie 2025.


Comitetul de Miniștri este organul decizional principal al Consiliului Europei, alcătuit din miniștrii de externe ai celor 46 de state membre sau din reprezentanții lor permanenți. Acesta coordonează răspunsuri colective la provocările europene, monitorizează respectarea angajamentelor asumate de state și formulează poziții comune în sprijinul valorilor democratice și al statului de drept.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alertă meteo în Moldova. Există pericol de incendiu

A fost emisă alertă Cod GALBEN de pericol de incendiu. Citește și: Escrocii schimbă tactica? Au sunat un copil să deschidă ușa „pentru verificări” Avertizarea este...

Noi detalii despre afacerea lui Trubca în domeniul imobiliar

Compania Estate Invest Company, implicată în construcția unui complex rezidențial controversat din zona PortMall din Chișinău, ale cărui autorizații de construcție au fost suspendate...

Sute de plante de cânepă, depistate și nimicite de Carabinieri și Polițiști în raionul Ungheni

În urma unei intervenții comune, carabinierii din cadrul Companiei Mobile de Intervenție Ungheni a Inspectoratului General de Carabinieri, în comun cu angajații Inspectoratului de...

Se scumpesc carburanții

Carburanții se scumpesc din nou. Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse petroliere de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.