Fostul deputat, Alexandr Slusari, se arată indignat de faptul că „epava lui Plahotniuc”, în figura Partidului „Respect Moldova”, condusă de fostul democrat Marian Lupu, le dă guvernanților lecții despre achiziționarea gazului.
Citește și: Un șofer de camion a murit subit
„Am ajuns în situația când epava lui Plahotniuc de doi metri de bulbuci, reabilitată de guvernare PAS, ne dă lecții cum trebuie de achiziționat gaze… Personal cunosc că există strategia de achiziționare a gazelor. Piața este monitorizată minuțios și este pusă sarcina procurării metanului la plafon, care să nu depășească prețul introdus în tariful actual. Există acum o conjunctură specifică pe piață română, de unde cumpărăm tradițional marea majoritatea a gazului. Angajații Energocom sunt profesioniști și vor avea grijă de interesele consumatorilor”, a specificat Slusari.
Cu toate acestea, în calitate de membru al Consiliului SA „Energocom”, Slusari a cerut public Ministerului Energiei să vină cu un comunicat oficial în acest sens.
Anterior, Mișcarea „Respect Moldova” a cerut Guvernului să înceapă, de pe acum, procesul de achiziție a gazelor naturale pentru sezonul rece.











