StiripesurseSănătateMinisterul Sănătății reacţionează după neregulile semnalate la spitalul din Strășeni

Ministerul Sănătății reacţionează după neregulile semnalate la spitalul din Strășeni

Publicat:

Ministerul Sănătății precizează că va întreprinde măsurile legale care se impun dacă se va constata că directorul interimar al Spitalului raional Strășeni, Ion Mihăilă, a tolerat sau a contribuit la abateri în administrarea instituției.
Comentariul a fost oferit redacției IPN după ce mai multe persoane, inclusiv foști angajați, au pretins, în cadrul unei conferințe de presă, nereguli admise de conducerea instituției medicale.

Potrivit Ministerului, eventualele erori medicale pot fi confirmate doar în baza unei expertize medico-legale, realizate în cadrul unui proces juridic. În ceea ce privește concedierile invocate, ministerul precizează că acestea sunt de competența angajatorului și pot fi contestate în instanța de judecată.

Citeşte şi: Încă un șef de la Vamă a fost reținut pentru mită – Stiripesurse.md

În răspunsul transmis IPN, se menționează că, dacă în urma verificărilor se va demonstra implicarea directorului în abateri administrative, vor fi luate măsuri în conformitate cu legislația în vigoare.

Mai multe persoane, printre care foști angajați ai Spitalului Raional Strășeni, l-au acuzat public pe directorul interimar Ion Mihăilă de abuz de putere, incompetență, presiuni asupra personalului medical și tentative de mușamalizare a unor cazuri grave.

În cadrul unei conferințe de presă organizate la Agenția de presă IPN, Sergiu Sagaidac a relatat cazul tatălui său, care a decedat în spital în condiții neclare, chiar în ziua în care urma să fie externat. Familia afirmă că nu a fost informată despre agravarea stării pacientului, iar explicațiile oferite ulterior de personalul medical au fost contradictorii.


Zinaida Vălean a vorbit despre lipsa de îngrijire acordată fratelui său în timpul internării, în timp ce Olga Ceaglei, fost medic cardiolog, a relatat că a fost nevoită să părăsească instituția înainte de pensionare, după numirea noului director. Vladimir Iacob, fost șef de secție, a acuzat lipsa de supraveghere în secțiile critice și a declarat că deține informații despre care ar fi pus în pericol siguranța pacienților.

Până în acest moment, Ion Mihăilă nu a oferit un comentariu în legătură cu acuzațiile aduse.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.