Rivalitatea dintre mărcile de sport Adidas şi Puma, create de doi fraţi dintr-un mic oraş german din landul Bavaria, va fi adaptată într-un serial TV cu ajutorul unor arhive de familie, au anunţat duminică producătorii săi, relatează AFP.
Noul serial va aduce pe micile ecran unul dintre cele mai fascinante conflicte familiale din istoria lumii afacerilor, cel dintre Rudolf “Rudi” Dassler, care a creat Puma în 1948, şi Adolf “Adi” Dassler, fondatorul Adidas în 1949, potrivit stiripesurse.
Cei doi fraţi au condus mai întâi împreună compania familiei lor, înfiinţată în 1924, dar s-au certat apoi în anii 1930 şi au creat fiecare o firmă proprie după Al Doilea Război Mondial.
Animozitatea dintre ei a divizat micul oraş Herzogenaurach, situat în apropiere de Nurnberg, după încheierea războiului.
Familia Dassler a validat proiectul serialului TV, care va fi realizat de compania hollywoodiană No Fat Ego Productions.
Scenaristul Mark Williams, autorul serialului de succes “Ozark”, difuzat de Netflix, a fost ales pentru a scrie scenariul, bazându-se pe înregistrări video şi suveniruri de familie.
“Toată lumea cunoaşte aceste mărci, dar povestea din spatele lor este un lucru pe care nu îl cunoaştem cu adevărat”, a declarat scenaristul Mark Williams în marja Festivalului de la Cannes.
Comportamentul celor doi fraţi în timpul războiului va fi şi el abordat, un subiect sensibil pentru ambele mărci, care valorează în prezent miliarde de dolari.
Adi şi Rudi Dassler au devenit membri ai Partidului Nazist în anii 1930, la fel ca majoritatea elitelor germane din sectorul afacerilor.
Rudi a luptat pe front şi a fost arestat de forţele Aliaţilor la întoarcerea sa într-o Germanie înfrântă. “Adi a rămas acasă şi a încercat să menţină compania în viaţă”, a explicat Mark Williams.
Uzina familiei Dassler a fost confiscată în cadrul eforturilor de război pentru a fi transformată în fabrică de muniţii.
Viitorul serial promite să fie “o dramă în stilul ‘Succession'”, un serial TV american despre o familie aflată la conducerea unui grup media din Statele Unite, a explicat Mark Williams.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Patronul No Fat Ego Productions, Niels Juul, care a produs filmele recente ale regizorului Martin Scorsese, a declarat că a fost atras de această poveste după ce a descoperit parteneriatul încheiat de compania Gebrüder Dassler Schuhfabrik cu atletul american de culoare Jesse Owens, cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936.
Jesse Owens a purtat la JO de la Berlin pantofi de alergat cu crampoane inovatoare, creaţi de compania celor doi fraţi Dasseler, iar victoriile sportivului american au reprezentat un eşec pentru Adolf Hitler, care spera să se folosească de Jocurile Olimpice pentru a demonstra supremaţia rasei albe.











