StiripesurseSocialPeste 90 de elevi au participat la Campionatul Național Gastronomic pentru...

Peste 90 de elevi au participat la Campionatul Național Gastronomic pentru Juniori

Publicat:

Peste 90 de elevi din 15 instituții de învățământ profesional tehnic din toată Republica Moldova și-au arătat talentul și pasiunea pentru gătit la ediia din acest an a Campionatului Național Gastronomic pentru Juniori. Evenimentul, organizat la Școala Profesională nr. 2 din Chișinău, isi propune să promoveze meseriilor din domeniul gastronomic și să-i încurajeze pe tineri să urmeze o carieră în acest sector.

Competiția a inclus mai multe probe, fiecare menită să testeze creativitatea, tehnica și abilitățile practice ale participanților. Una dintre cele mai spectaculoase etape a fost “Tema de acasă”, sub genericul “Tur gastronomic în jurul lumii”, unde tinerii au pregătit preparate reprezentative pentru diferite culturi culinare.

Pentru astăzi am adus o bucătărie mai deosebită, cea turcească. După cum ştim, este una dintre cele mai rafinate tradiții culinare ale lumii, cunoscută pentru diversitatea preparatelor și echilibrul aromelor şi utilizarea ingredientelor proaspete.

Am preparat jumătate de zi şi azi dimineaţă puţin. Deasemenea sushi şi aripioare coapte şi avem un dragon din mastică, car este tot comestibil.

Citește și: Arina Spătaru, lidera ALDE, anunță grevă a foamei


O altă probă importantă a fost “Cutia Magică”. Participanții au primit ingrediente-surpriză și au avut la dispoziție 90 de minute pentru a realiza trei preparate: un aperitiv, un fel principal și un desert.

LIUBA BIRINA, membru al juriuluiEi nu cunosc dinainte ingredientele; scopul este ca, pe loc, să decidă cum să le folosească pe toate și să creeze trei preparate: aperitiv, fel principal și desert. Criteriile de jurizare sunt diverse, incluzând nu doar gustul, aroma și prezentarea, ci și gradul de complexitate și creativitatea demonstrate.

Elevii i-au surprins pe membrii juriului prin creativitate şi originalitate.

Plănuim să pregătim o ruladă de pește și pui la grătar.

Pentru mine, acest concurs este foarte important. Învăț multe lucruri noi. Eu am ales să prepar crochete din cartofi cu legume la grătar.

Emoțiile sunt mari. La desert vom avea o miniprăjitură cu mere, cremă de mascarpone și sos de căpșuni. Ca aperitiv, vom pregăti o ruladă de spanac cu cremă de brânză și somon.

Evenimentul vrea să facă aceste meserii mai atractive pentru tineri și să îi ajute pe absolvenți să își găsească mai ușor un loc de muncă.

SILVIA PROŢIUC, director, Centrul de Excelență în Servicii și Prelucrarea AlimentelorDe a promova meseriile și specializările din domeniul serviciilor și prelucrării alimentelor, precum și de a motiva tinerii să îmbrățișeze această profesie și specialitate. De a-i încuraja să-și continue activitatea în cariera profesională după absolvire.

VITALIE BELÎI, director, Școala Profesională nr. 2, ChișinăuCompetiţie a esteticii, gustului, talentului, perseverenței și vocației. Astăzi noi transmitem un mesaj pentru comunitate. Mesajul principal este să demonstrăm că meseria de brutar, cofetar şi bucătar sunt foarte solicitate şi cei care vreau să se dedice acestei meserii trebuie să depună mult efort.

Anul acesta, Campionatul Național Gastronomic pentru Juniori a ajuns la cea de-a noua ediție.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.