StiripesurseEconomieVinurile din Republica Moldova, prezentate celor mai mari importatori din Japonia

Vinurile din Republica Moldova, prezentate celor mai mari importatori din Japonia

Publicat:

Vinurile din Republica Moldova au fost promovate, pe 26 mai, în cadrul a două evenimente desfășurate în capitala Japoniei, Tokyo, cu scopul de a consolida prezența pe piața niponă și de a atrage noi parteneri comerciali.

Primul eveniment a avut loc la sediul Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA), unde reprezentanți ai mass-mediei japoneze au avut ocazia să descopere tradiția vitivinicolă moldovenească. Ulterior, unul dintre cei mai mari importatori de vinuri din Japonia a găzduit o degustare exclusivistă, la care au participat 60 de distribuitori și pasionați de vin interesați de calitatea vinurilor moldovenești, potrivit zugo.md.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„La moldoveni, vinul este despre a aduna oamenii la masă, de a sta de vorbă, de a împărtăși emoții. Faptul că japonezii gustă vinul nostru cu aceleași trăiri ne arată că, dincolo de distanță, avem lucruri în comun. Este o mândrie să fim aici, la Tokyo, și să vorbim despre vinurile moldovenești”, a declarat ministra Ludmila Catlabuga, prezentă la eveniment.

Exporturile de vin moldovenesc în Japonia sunt în creștere constantă, 2024 fiind cel mai bun an de până acum, cu 409 mii litri livrați, față de 209 mii litri în 2023 și 283 mii litri în 2022.


Amintim că în acest an, la Tokyo, a fost deschisă reprezentanța Oficiului Național al Viei și Vinului, un pas strategic pentru extinderea și consolidarea relațiilor comerciale și culturale dintre Republica Moldova și Japonia în domeniul vinificației.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primăria pune la dispoziția chișinăuienilor transport gratuit spre Teatrul Verde

Primăria Municipiului Chișinău asigură transport organizat din toate sectoarele capitalei către Teatrul Verde, acolo unde astăzi, 28 iunie 2026, ora 19:00, va avea loc...

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință cu intensificarea atacurilor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou Iranul de încălcarea  acordului de încetare a focului. Citește și: Atenție! PTF Vulcănești își sistează temporar...

Focuri de armă la Botanica. Un bărbat a fost împușcat

Incident armat la Botanica. Oamenii legii au intervenit aseară, în jurul orelor 22:00. Citește și: Atenție! PTF Vulcănești își sistează temporar activitatea Potrivit Poliției, un bărbat...

Atenție! PTF Vulcănești își sistează temporar activitatea

Luni, 29 iunie,  în intervalul 09:00-13:00, activitatea punctului de trecere a frontierei Vulcănești  va fi sistată temporar, anunță autoritățile de profil. Citește și: Mai mulți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.