StiripesurseEconomieParlamentul adoptă măsuri pentru consolidarea comerțului cu UE

Parlamentul adoptă măsuri pentru consolidarea comerțului cu UE

Publicat:

Parlamentul a votat un proiect de lege, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, care are drept scop consolidarea comerțului dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

Documentul transpune în legislația națională Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului privind recunoașterea reciprocă a mărfurilor comercializate în mod legal în alt stat membru. Scopul proiectului este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între UE și Moldova.

Citeşte şi: Model rusesc: Copiii din Transnistria sunt băgaţi în cazarmă de la 11 ani – Stiripesurse.md

Proiectul stabilește proceduri clare pentru a asigura libera circulație a mărfurilor comercializate în mod legal într-un stat membru, precum și posibilitatea de a restricționa sau limita dreptul la libera circulație a mărfurilor. Acest lucru se va întâmpla numai în cazul în care vor exista motive legitime de interes public.

În acest sens, producătorul de mărfuri care sunt sau care urmează să fie puse la dispoziție pe piața Moldovei poate elabora о declarație voluntară de comercializare legală a mărfurilor în scopul recunoașterii reciproce.


În așa fel, el va demonstra autorităților naționale competente ca mărfurile sunt comercializate în mod legal într-un stat membru al UE.

Inițiativa legislativă va intra în vigoare după 12 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

METEO Arșița pune stăpânire pe Moldova

Astăzi intră în vigoare alerta meteo de caniculă pentru Moldova. Citește și: 28 iunie, Ziua Mondială a Copacilor Partea de sud a țării va fi sub...

Cea mai mare concentrație de șerpi de pe planetă poate fi văzută în acest loc

Un loc din Canada găzduiește în fiecare primăvară unul dintre cele mai spectaculoase și neobișnuite fenomene naturale de pe planetă. Vizuinile de șerpi din Narcisse...

Marea surpriză a verii. O plajă din Balcani domină Europa

- În condițiile în care mulți oameni încă se străduiesc să-și organizeze o escapadă de vară în ultimul moment, întrebarea „unde să mergem” rămâne...

Ce capitale din Europa au cele mai mari chirii. Bucureștiul, printre orașele cele mai accesibile

Cele mai recente date Eurostat arată care sunt cele mai scumpe capitale europene pentru chiriași. Bucureștiul este printre orașele cu cele mai mici chirii. Aproximativ...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.