StiripesurseȘtirile zileiDoar 3% din plasticul generat în Moldova este reciclat

Doar 3% din plasticul generat în Moldova este reciclat

Publicat:

Doar 3% din plasticul generat în Republica Moldova este reciclat, în timp ce restul ajunge în păduri, râuri și pe marginea drumurilor. De Ziua mondială a mediului, marcată anual pe 5 iunie, autoritățile reamintesc cât de urgentă este lupta împotriva poluării cu plastic și îndeamnă la acțiuni colective pentru protejarea naturii.

Potrivit Ministerului Mediului, poluarea cu plastic nu este o problemă externă, ci una generată de fiecare dintre noi. Deșeurile care ajung în natură provin din gospodăriile oamenilor, din comunitățile în care trăim. Autoritățile transmit că această situație poate fi schimbată, dacă ne implicăm activ și demonstrăm că ne pasă de mediul înconjurător. „Moldova are nevoie de oameni gospodari nu doar în case, ci și în grija față de natură”, subliniază instituția, transmite ipn.md.

Citeşte şi: 1,4 milioane de soldați au fost uciși sau răniți în războiul din Ucraina – Stiripesurse.md

Tema din acest an „Reducem poluarea cu plastic” subliniază necesitatea unor măsuri ferme și rapide pentru combaterea unei probleme globale, care afectează direct sănătatea oamenilor și a planetei. Campania globală, coordonată de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, promovează tranziția către o economie circulară, în care materialele plastice sunt gândite pentru a fi reutilizate, nu abandonate.

Ministerul Mediului a lansat mai multe inițiative în acest sens, inclusiv sistemul de Garanție-Returnare pentru ambalaje, implementarea principiului Responsabilității extinse a producătorului și proiectul național „Deșeuri solide Republica Moldova”. Aceste acțiuni vizează reducerea deșeurilor, protejarea resurselor naturale și crearea unui sistem eficient de gestionare a plasticului.


Ziua Mondială a Mediului este celebrată din 1974 la inițiativa ONU și a devenit cea mai mare platformă globală de conștientizare privind protejarea mediului. În acest an evenimentul este găzduit de Coreea de Sud și coincide cu etapa finală a negocierilor pentru un tratat internațional de reducere a poluării cu plastic, eveniment preconizat pentru luna august, la Geneva.

Potrivit estimărilor internaționale, în fiecare an peste 11 milioane de tone de plastic ajung în apele lumii, iar alte 13 milioane se acumulează în sol. Mai grav, microplasticul pătrunde în lanțul trofic și a fost identificat inclusiv în plămâni, sânge și laptele matern.

În timp ce la nivel global doar 9% din plastic este reciclat, autoritățile și experții internaționali insistă asupra unei schimbări sistemice care ar presupune regândirea modului în care sunt produse și utilizate materialele plastice. Soluțiile există, însă aplicarea lor depinde de voința guvernelor, implicarea industriei și alegerile zilnice ale fiecărui cetățean.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.