Comisarul European pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, a vizitat astăzi prima locuință în proces de reabilitare energetică cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova (FEERM), gestionat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED).
Casa vizitată aparține unei familii cu patru copii din satul Micăuți, raionul Strășeni. Înainte de renovare, una dintre cauzele majore ale facturilor ridicate la încălzire era izolarea deficitară a pereților. Lucrările de eficiență energetică vor duce la o îmbunătățire semnificativă a confortului termic, urmând ca familia să beneficieze de o reducere de până la 70% a costurilor de încălzire, potrivit omniapres.md.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova
Renovarea face parte dintr-un proiect-pilot ce vizează reabilitarea energetică a 180 de case individuale din întreaga țară. Proiectul este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă prin proiectul „Eficiență Energetică și Energii Regenerabile pentru Moldova” (E4M). Proiectul E4M este implementat de GIZ împreună cu Guvernul Republicii Moldova, finanțat de Guvernul Germaniei și cofinanțat de Uniunea Europeană, Norvegia și Danemarca.
Pentru acest proiect-pilot, Uniunea Europeană a alocat 1 milion de euro. Intervențiile contribuie direct la obiectivul european de a sprijini gospodării din mediul rural și de a promova tranziția către locuințe mai sustenabile, eficiente și mai bine adaptate schimbărilor climatice.
În cadrul vizitei, Comisarul Jørgensen a avut ocazia să discute și cu alți beneficiari ai sprijinului UE – gospodării care au beneficiat de compensații pentru facturile la energie sau care au participat la programul EcoVoucher, destinat înlocuirii echipamentelor electrocasnice ineficiente cu unele moderne, eficiente energetic.











