StiripesurseȘtirile zileiBașcana Guțul urmează să-și afle sentința

Bașcana Guțul urmează să-și afle sentința

Publicat:

Judecătoria Chișinău a încheiat cercetarea judecătorească în dosarul penal în care bașcana Evghenia Guțul este învinuită de „finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale”, scrie Ziarul de Gardă.

Citește și: Cum a evadat deținuta din Penitenciarul 13. ANP vine cu precizări

Respectiv, în următoarele săptămâni ar urma să fie pronunțată sentința. Conform datelor publice, în dosar sunt programate două ședințe, una pe 13 iunie și alta pe 2 iulie.

Evghenia Guțul este acuzată că, în perioada 2019-2022, fiind secretară în cadrul Departamentului de Monitorizare, Planificare şi Control al fostului Partid „Şor”, declarat neconstituțional, ar fi participat la introducerea sistematică a mijloacelor financiare necontabilizate în R. Moldova, parvenite din partea unui grup criminal organizat, preponderent din Federația Rusă, prin efectuarea curselor aeriene și terestre. Banii ar fi fost utilizați pentru activitatea partidului scos în afara legii între timp.

De asemenea, Evghenia Guțul, în calitate de complice, ar fi acceptat finanțarea fostului Partid „Șor” din partea unui grup criminal organizat cu o sumă totală de 42,4 milioane de lei, în contextul protestelor organizate de formațiune în perioada septembrie-noiembrie 2022. Svetlana Popan este acuzată de fapte infracționale similare, suma care i se impută fiind de 9,7 milioane de lei. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Guvernul Tofan NU va majora vârsta de pensionare

Vârsta de pensionare în Republica Moldova nu va fi majorată în următorii ani. Asigurarea vine din partea prim-ministrului Vasile Tofan, care a subliniat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.