Dacă există vreun domeniu în care Giorgia Meloni și Emmanuel Macron par că s-au înțeles mai bine decât alte ori miercuri, acela e Libia. E o veste bună în sine, dar este o veste bună din motive greșite, scrie „Corriere della Sera” (Italia).
Presiunea din Rusia îngrijorează atât de mult încât rivalitățile din trecut între Roma și Paris par depășite în acest moment. Toți europenii pot avea multe de pierdut, în special Italia și Franța. Cele două țări pot înfrunta amenințările comune doar printr-un angajament comun. Fără gânduri ascunse, potrivit stiripesurse.
Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova
Nu că ar trebui să i se spună premierului cât de instabilă și periculoasă a devenit situația libiană, dar președintele francez a reamintit totuși evoluțiile din ultimele luni. De la căderea lui Bashar al-Assad la Damasc în decembrie anul trecut Moscova și-a redus prezența militară în Siria, în special în portul Tartus. Nave rusești, radare, sisteme anti-rachetă au fost mutate în Libia, în partea de est și centru-sud controlată de clanul generalului Khalifa Haftar și de fiii săi.
În ultimii ani milițiile ruse din grupul Wagner au fost desfășurate în sprijinul lui Haftar în teritoriile aflate sub controlul său. Astăzi Wagner a dispărut împreună cu comandantul Evgheni Prigojin, însă rușii din Libia sunt din ce în ce mai numeroși. Și de data aceasta e armata formală. Se estimează că în ultimele luni prezența lor fluctuează între 1.200 și 1.800 de militari, în funcție de moment, iar Haftar le acoperă costurile de trai. Moscova le oferă căpeteniilor războinice de la Benghazi sisteme antirachetă care îi protejează de eventualele atacuri lansate cu sprijinul Turciei. Familia Haftar le oferă în schimb rușilor o platformă de unde să proiecteze influența Moscovei în Sudan, în Ciad, în Niger și până în Mali.
Trupele ruse ar fi intrat în posesia unor noduri din Libia: bazele aeriene de la Al-Khadim la est de Benghazi, pe coastă; cea de la Giofra în centrul-nordul țării; cea din Ghardabiya lângă Sirte, tot pe coastă, la 700 de kilometri de Italia și de asemenea cea din Brak al-Shati în sud-vest. Există și suspiciunea că rușii și-au stabilit o prezență în baza aeriană Tamanhint, lângă Sebha, în centrul țării, la aproximativ 1.100 de kilometri de Sicilia. Această ultimă locație este deosebit de sensibilă, deoarece Moscova ar fi putut localiza acolo lansatoare și rachete cu rază medie de acțiune, capabile să ajungă în sudul Europei. Cei mai pesimiști observatori sunt siguri de asta, cei mai precauți plasează probabilitatea unei prezențe a rachetelor rusești la Tamanhint la peste 50%.
Nu este un lucru pe care Italia și Franța să îl poată lua cu ușurință. Cu atât mai mult acum că întreaga Libie pare să fie cuprinsă de un nou val de instabilitate. La Tripoli prim-ministrul recunoscut oficial Abdul Hamid Dbeibeh, ai cărui rivali sunt membrii familiei Haftar, pare din ce în ce mai slab: scăderea prețului țițeiului, pierderea stăpânirii asupra companiei naționale petroliere și a băncii centrale îl privează pe prim-ministrul de la Tripoli de banii de distribuit pentru a menține armistițiul fragil dintre clanuri. Se pare că Pentagonul îl împinge pe Dbeibeh să încerce să-și impună puterea la Tripoli prin forță, crescând astfel miza și riscurile.
Meloni și Macron au convenit marți la Roma asupra unei abordări comune. Situația din Libia face să pară și mai important rolul MBDA, consorțiul industrial italiano-francez care produce sisteme antirachetă. Astăzi, mai mult ca niciodată, a depinde de sistemele americane Patriot te expune la incertitudine din partea lui Donald Trump.
Dar Roma și Paris au alte cărți de jucat, inclusiv sancțiuni pentru oricine cooperează cu armata rusă în Libia sau în Marea Mediterană și presiuni pe Dbeibeh și Haftar pentru a-și lăsa deoparte rivalitățile. Desigur, Italia și Franța sunt slabe în Libia, ca niciodată înainte. Dar Meloni a fost de acord să creeze un grup permanent de monitorizare și consultare cu Parisul și alte capitale europene pe această tablă de șah. Nu mai e fiecare pentru sine. Nimeni nu-și mai permite așa ceva.
