StiripesurseExterneReacţia Kremlinului la planul NATO de consolidare a apărării aeriene: 'Alianţa...

Reacţia Kremlinului la planul NATO de consolidare a apărării aeriene: ‘Alianţa îşi demonstrează în toate modurile posibile esenţa de instrument de agresiune şi confruntare’

Publicat:

Kremlinul a acuzat luni că planul NATO de a-şi consolida semnificativ capacităţile de apărare aeriană şi antirachetă este de natură agresivă şi va fi realizat pe cheltuiala contribuabililor europeni, cărora li se cere să plătească pentru a dezamorsa o ameninţare care nu există, relatează TASS şi Reuters.

„Acum, Alianţa Nord-Atlantică, după ce a renunţat la toate măştile, îşi demonstrează în toate modurile posibile esenţa de instrument de agresiune şi confruntare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, subliniind că NATO dovedeşte astfel că nu este doar un instrument pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii, aşa cum susţine, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Peskov a spus că alianţa a fost creată pentru confruntare şi a încercat să îşi mascheze adevărata natură, pe care acum o arată în plină forţă.

Reacţia Kremlinului a venit după ce secretarul general al NATO, Mark Rutte, care presează membrii să-şi crească cheltuielile pentru apărare la 3,5% din PIB şi să aloce încă 1,5% pentru cheltuieli mai ample legate de securitate, urma să declare luni, într-un discurs la Londra, că alianţa are nevoie de o creştere cu 400% a capacităţilor de apărate aeriană şi antirachetă.


Întrebat despre declaraţiile planificate ale lui Rutte privind apărarea aeriană şi antirachetă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor: „(NATO) nu este un instrument pentru menţinerea stabilităţii şi securităţii pe continent. Este un instrument creat pentru confruntare şi care şi-a ascuns până acum adevărata natură. Acum îşi arată adevărata faţă”.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Peskov s-a arătat preocupat că cei care vor avea de suferit vor fi contribuabilii europeni. „Contribuabilii europeni îşi vor cheltui banii pentru a dezamorsa o ameninţare care, potrivit lor, provine din ţara noastră, dar care nu este altceva decât o ameninţare efemeră”, a declarat Peskov.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan merge în Parlament pentru a cere votul de încredere

Prim-ministrul desemnat, Vasile Tofan, va solicita astăzi votul de încredere al Parlamentului pentru cabinetul de miniștri și programul de guvernare. Ședința plenară în care...

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.