StiripesurseSintezeŞeful Statului-Major francez anunţă sfârşitul Statului Islamic în Levant

Şeful Statului-Major francez anunţă sfârşitul Statului Islamic în Levant

Publicat:

Gruparea Stat Islamic (SI) nu va mai avea niciun teritoriu în Siria şi Irak “înainte de finalul anului, în mod cert până la sfârşitul toamnei”, a afirmat joi şeful Statului-Major interarme al Franţei, generalul Francois Lecointre, informează AFP, potrivit agerpres.

Generalul Lecointre, cel mai înalt grad în armata franceză, prevede “sfârşitul califatului fizic al Daesh (acronimul arab al grupării SI) înainte de finalul acestui an”.

Vezi şi: Bilanţul negru al cutremurului din Japonia creşte de la oră la oră. Cel puţin patru oameni au murit, 33 de dispăruţi şi peste 200 de răniţi – FOTO/VIDEO

Statul Islamic, care cunoscuse o ascensiune fulgerătoare în Siria şi în Irak, unde a proclamat în 2014 un “califat”, şi-a văzut teritoriul ocupat reducându-se treptat în urma unor ofensive separate.

Gruparea jihadistă mai controlează câteva mici teritorii în zona deşertică din provincia Homs, în estul Siriei şi în Irak. În Siria, SI deţine în continuare controlul asupra unui teritoriu în provincia Deir Ezzor (est), între fluviul Eufrat şi frontiera irakiană, dar şi în vastul deşert sirian.


Coaliţia internaţională condusă de SUA şi din care face parte şi Franţa îi ajută pe combatanţii kurzi şi arabi ai Forţelor Democrate Siriene (FDS), care duc de luni de zile o ofensivă pentru a alunga SI din această ultim redută.

Citeşte şi: Arabia Saudită a interceptat o rachetă trasă de rebelii yemeniţi. 26 de oameni au fost răniţi

“Odată ce acest califat fizic se va prăbuşi (…) se va pune problema unei noi configuraţii a operaţiunii ‘Inherent Resolve’ la care participăm” în cadrul misiunii Chammal, a comentat generalul Lecointre în faţa Asociaţiei Jurnaliştilor din Apărare (AJD). “Imediat ce voi putea, voi diminua” efectivele militare franceze desfăşurate în Siria şi Irak, a subliniat el.

La ora actuală, peste 1000 de militari francezi sunt desfăşuraţi în regiune în cadrul acestei misiuni. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.