StiripesurseȘtirile zileiMesajul lui Igor Grosu de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Mesajul lui Igor Grosu de Ziua Mondială a Donatorului de Sânge

Publicat:

Cu ocazia campaniei naționale de donare voluntară de sânge, speakerul Parlamentului, Igor Grosu, a lansat un apel public la solidaritate și implicare civică. Oficialul a subliniat importanța donării de sânge ca gest esențial pentru salvarea de vieți, mulțumind tuturor donatorilor voluntari care oferă o șansă la viață.

„Donează sânge, dăruiește speranță. Împreună salvăm vieți” – este sloganul campaniei din acest an, care accentuează rolul vital al donatorilor în sistemul medical și în sprijinul celor aflați în situații critice, transmite moldpres.md.

Citeşte şi: Israelul a atacat Iranul, care avertizează că va răspunde – Stiripesurse.md

Igor Grosu a menționat că a donat sânge chiar în dimineața zilei de azi, la punctul de colectare organizat în incinta Palatului Republicii, și i-a îndemnat și pe ceilalți aleși ai poporului să i se alăture.

„Puteți dona până la ora 15:30, iar activitatea va fi organizată astfel încât fiecare să aibă timp. Iar cei care nu reușesc azi o pot face în zilele următoare, la Centrul de transfuzie. Împreună salvăm vieți”, a declarat Grosu.


La final, Igor Grosu a propus un moment de recunoștință: „Haideți să aplaudăm toți donatorii care fac acest lucru foarte important!”

Astăzi, la Palatul Republicii, se desfășoară un eveniment de celebrare a Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge. Evenimentul urmărește să încurajeze donarea voluntară de sânge și să crească gradul de conștientizare privind necesitatea acestui gest altruist pentru sănătatea publică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.