StiripesurseSocialProcurorii cercetează presupuse fapte de contrabandă în cazul femeii decedate într-un...

Procurorii cercetează presupuse fapte de contrabandă în cazul femeii decedate într-un salon de înfrumusețare

Publicat:

Investigațiile în cazul decesului Liubei Babuțki se extind. Pe lângă dosarul de bază, trimis recent în instanță, procurorii investighează în cadrul unor procese penale aflate în derulare, fapte precum evaziunea fiscală, contrabanda, declarațiile mincinoase, dar și traficul ilicit de substanțe narcotice, transmite Agora.md.

Citește și: Stamate despre foștii colegi din PAS: „Păcat, atât s- putut…”

Investigațiile în șirul de fapte, sus menționate, vizează atât persoanele care au fost deja trimise pe banca acuzaților, cât și alte persoane care ar fi implicate în aceste activități ilegale.

Două persoane care s-ar face vinovate de decesului Liubei Babuțki au fost trimise în judecată, fiind învinuite de practicarea ilegală a medicinei.

Persoanele sunt acuzate de faptul că ar fi participat activ la efectuarea procedurilor cosmetologice și intervenției chirurgicale într-o instituție neacreditată în desfășurarea activităților cu caracter medical.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump, după ce inflația din SUA a atins maximul ultimilor trei ani: ‘Îmi place inflația’. Democrații îl acuză că ia în derâdere problemele americanilor

Inflația din Statele Unite a accelerat în luna mai până la 4,2% în ritm anual, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele economice...

Șeful Pentagonului spune că deținuții care au mai rămas la Guantanamo ar fi trebuit executați

Șeful Pentagonului din SUA, Pete Hegseth, a declarat că deținuții încă reținuți la Guantanamo ar fi trebuit executați pentru crimele comise împotriva cetățenilor americani. Vorbind...

Ministrul turc de interne revendică Ierusalimul

Israelul a reacționat cu furie la discursul ministrului turc de interne, Mustafa Citci, în care acesta a cerut restabilirea controlului otoman asupra Ierusalimului, care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.