StiripesurseEconomieVadim Ceban va conduce Moldovagaz până la desemnarea unui președinte plenipotențiar

Vadim Ceban va conduce Moldovagaz până la desemnarea unui președinte plenipotențiar

Publicat:

Vadim Ceban va exercita interimatul funcției de președinte al Consiliului de Administrație al SA Moldovagaz până la desemnarea unui președinte plenipotențiar. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit lui Borosan, noua componență a Consiliului de Administrație al întreprinderii a fost completată cu trei membri desemnați de partea Republicii Moldova: Vadim Ceban, Radu Mandraburca și Eduard Calancea.

„Anul trecut a avut loc concursul pentru funcțiile din Consiliul de Administrare. Câștigătorul, Dorin Junghietu, este astăzi ministru al Energiei, iar această funcție este incompatibilă cu activitatea într-o societate comercială. Prin urmare, au fost desemnați trei membri din partea Ministerului Energiei. Vicepreședinte este Vadim Ceban, ceilalți doi membri sunt Eduard Calancea și Radu Mandraburca”, a precizat secretarul de stat.

Consiliul de Administrație al Moldovagaz are nouă membri în total – patru din partea Ministerului Energiei și cinci din partea concernului rus Gazprom. Mandatul noii componențe este de trei ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.