StiripesurseExternePetrolul s-a ieftinit şi bursele au revenit pe creştere după încetarea...

Petrolul s-a ieftinit şi bursele au revenit pe creştere după încetarea focului în conflictul Iran-Israel

Publicat:

Cotaţia barilului de petrol a scăzut marţi cu peste 5% pe pieţele asiatice, după acceptarea de către Israel şi Iran a încetării focului propusă de preşedintele american Donald Trump, iar uşurarea investitorilor a contribuit şi la revenirea pe verde a burselor asiatice, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

În jurul orei 6:35 GMT, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului era în scădere cu 5,02%, până la 67,89 dolar, iar ţiţeiul american WTI a pierdut 5,21%, până la 64,94 dolari.

Citeşte şi: Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – Stiripesurse.md

Cotaţiile au scăzut deja cu peste 7% în cursul zilei de luni, operatorii fiind uşuraţi după atacul, foarte limitat, al Iranului asupra unei baze americane din Qatar.

Faptul că Iranul a acceptat încetarea focului “reduce în mod serios riscul unor scenarii mai extreme care ar fi antrenat grave perturbări în aprovizionarea cu petrol”, susţine Michael Wan, analist la banca MUFG.


Iniţial, piaţa se aştepta la represalii mai ample, fiind alarmată de posibile perturbări ale traficului maritim prin strâmtoarea Ormuz, prin care trece 20% din producţia mondială de petrol. Însă, după atacul limitat de luni împotriva unei baze americane, “Teheranul a jucat cartea prudenţei pentru a nu prejudicia fundamentele pieţei petroliere: circulaţia tancurilor petroliere rămâne deschisă, nicio ameninţare pentru strâmtoarea Ormuz”, comentează Stephen Innes, de la SPI Asset Management.

În acest context, ieftinirea petrolului i-a liniştit pe investitori, eliminând o parte din îngrijorările lor persistente cu privire la conjunctura economică.

Rezultatul: indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a închis şedinţa de marţi în creştere cu 1,08%, la 38.770,43 puncte. Bursa de la Seul a înregistrat un salt de 2,96%, cea de la Sydney un avans de 0,9% iar bursa de la Taipei a închis în creştere cu 2,10%.

“Incertitudinea cu privire la situaţia din Orientul Mijociu s-a risipit, după anunţul referitor la încetarea focului”, ceea ce a încurajat achiziţiile la bursă, subliniază experţii de la Tokai Tokyo Intelligence.

În schimb, odată cu atenuarea temerilor privind situaţia din Orientul Mijlociu, valorile tradiţionale de refugiu şi-au pierdut din atractivitate. În jurul orei 6:30 GMT, uncia de aur era în scădere cu 1,27%, fiind cotată la 3.325 de dolari. La rândul său, dolarul american, care s-a apreciat în ultimele zile, a pierdut 0,66% în raport cu moneda japoneză, care era cotată la 145,19 yeni pentru un dolar.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.