StiripesurseȘtirile zileiLiderul opoziţiei din Cambodgia a fost eliberat pe cauţiune

Liderul opoziţiei din Cambodgia a fost eliberat pe cauţiune

Publicat:

Liderul opoziţiei din Cambodgia, Kem Sokha, aflat în închisoare din septembrie 2017, a fost eliberat pe cauţiune în noaptea de duminică spre luni, transmite AFP, potrivit agerpres.

“El a părăsit închisoarea iar acum este acasă”, a declarat avocatul Chan Chen. “A fost eliberat pe cauţiune”, a confirmat o sursă judiciară pentru AFP.

Vezi şi: ATAC cu cuţitul în inima Parisului. Şapte oameni sunt răniţi! – VIDEO

Acuzat de trădare şi spionaj în asociere cu Washingtonul, Kem Sokha a fost arestat anul trecut, în septembrie, iar formaţiunea sa politică, Partidul Salvării Naţionale din Cambodgia (CNRP), a fost dizolvată la puţin timp după aceea, cu câteva luni înainte de alegerile legislative din iulie.

De atunci, Statele Unite şi Uniunea Europeană şi-au suspendat asistenţa pentru a denunţa manevrele premierului Hun Sen în scopul de a se menţine, după mai bine de 33 de ani, la putere.


Citeşte şi: Rănile lui Dodon ar fi mult mai grave decât s-a anunţat

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.