StiripesurseSocialPrimul summit R. Moldova – UE va avea loc la Condrița:...

Primul summit R. Moldova – UE va avea loc la Condrița: Aderarea europeană și sprijinul de 1,9 miliarde de euro, pe agenda discuțiilor

Publicat:

Republica Moldova va găzdui primul summit bilateral cu Uniunea Europeană pe 4 iulie, la Reședința de Stat de la Condrița, începând cu ora 17:00. Evenimentul va fi prezidat de președinta Maia Sandu și va marca o etapă importantă în parcursul european al țării.

La summit vor participa oficiali de rang înalt din partea UE: președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și noul președinte al Consiliului European, António Costa. Din partea autorităților moldovenești vor fi prezenți și președintele Parlamentului, Igor Grosu, precum și prim-ministrul Dorin Recean.

Potrivit Președinției, summitul va aborda teme esențiale legate de procesul de aderare a Republicii Moldova la UE, analizând atât progresele realizate până în prezent, cât și etapele următoare. Pe agendă se află și extinderea relațiilor economice și cooperarea în domenii cheie precum infrastructura, energia, digitalizarea și dezvoltarea regională.

Un punct central al discuțiilor va fi Planul de Creștere pentru Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, lansat recent de Comisia Europeană pentru a susține reformele, investițiile și integrarea treptată a țării în piața unică europeană.

„Astfel de reuniuni bilaterale au loc doar cu parteneri de importanță strategică sau cu țări candidate, precum Ucraina și statele din Balcanii de Vest. Desfășurarea summitului confirmă nu doar recunoașterea pașilor pe care i-am întreprins, ci și angajamentul politic solid al UE pentru viitorul european al țării noastre”, precizează autoritățile de la Chișinău.


Summitul de la Condrița simbolizează o aprofundare a relației R. Moldova – UE și o reconfirmare a sprijinului european într-un context regional complex.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expert: Cinci raioane trebuie unificate într-o singură entitate administrativă

Reforma administrației publice locale este deja întârziată, iar modul în care autoritățile au inițiat acest proces lasă de dorit. Declarația aparține expertului în drept...

NATO extinde spre Est rețeaua strategică de conducte pentru combustibil. România va primi 2,15 miliarde de euro din cea mai mare investiție logistică din...

Președintele Nicușor Dan a anunțat că NATO a aprobat extinderea către est a rețelei de conducte pentru combustibil, un proiect strategic în valoare de...

Patru localități din Leova care au decis să se amalgameze vor primi investiții de circa 17 milioane de lei

Circa 17 milioane de lei vor fi investite în dezvoltarea a patru localități din raionul Leova care au ales să parcurgă procesul de amalgamare...

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot aplica pentru locurile vacante în instituțiile publice de profil

Tinerii specialiști din domeniul culturii pot depune dosarele pentru angajare și repartizare în instituțiile publice de profil. Ministerul Culturii anunță că aceștia pot beneficia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.