StiripesurseEconomieAlaiba: „Economia Moldovei e diferită de cea a Ucrainei. Războiul nu...

Alaiba: „Economia Moldovei e diferită de cea a Ucrainei. Războiul nu poate fi folosit ca armă politică”

Publicat:

Ministrul Economiei, Dumitru Alaiba, reacționează la atacurile opoziției care compară evoluțiile economice ale Republicii Moldova și Ucrainei, sugerând că guvernarea de la Chișinău ar fi mai puțin eficientă decât cea dintr-o țară aflată în război.

„În Ucraina e război și creșterea PIB e mai mare – a devenit sloganul preferat al unor politicieni ca Ion Chicu și Ivan Ceban, folosit pentru a minimaliza gravitatea războiului și pentru a critica guvernarea. Un atac care lovește în două direcții – neagă realitatea războiului și subminează eforturile interne”, a scris Alaiba într-o postare pe rețelele sociale.

Ministrul subliniază că economiile Moldovei și Ucrainei nu sunt comparabile – diferă prin dimensiune, structură și dinamici de dezvoltare. Pentru a oferi un reper obiectiv, Alaiba propune o analiză a evoluției PIB-ului din 2019 până în prezent, relevând că:

  • În 2020, Ucraina a înregistrat o scădere economică de -3,8%, iar Moldova, în perioada guvernării lui Ion Chicu, a avut un declin de -8,5%, cel mai mare din Europa.
  • În 2021, ambele țări au înregistrat o revenire post-pandemică, susținută în Moldova și de schimbarea politică.
  • În 2022, războiul a lovit puternic Ucraina (-28% PIB), iar Moldova a suferit și ea (-4,6%).
  • În 2023–2024, economia Ucrainei a înregistrat o ușoară revenire, alimentată de investiții publice masive în reconstrucție și de industria apărării, în timp ce creșterea economică a Moldovei a fost susținută în special de sectorul privat și politicile investiționale.

Alaiba afirmă că această postare nu este una de laudă, ci o reacție necesară la „propaganda toxică” a celor care „compară superficial și iresponsabil două realități economice total diferite”.

Ministrul enumeră și principalele progrese înregistrate de actuala guvernare în domeniul economic:


  • Programul 373: aproape 4,5 miliarde lei în investiții, echivalentul a 1,5% din PIB
  • Cota zero pe profitul reinvestit: peste 3 miliarde lei anual
  • Ajutoare de stat: până la sfârșitul anului se estimează 2 miliarde lei în investiții
  • Digitalizarea interacțiunii cu statul: peste 90% din procese sunt complet electronice
  • Acces fără precedent la piețele externe, ceea ce obligă economia să se concentreze pe creșterea capacității de producție.

În final, Alaiba afirmă că Moldova face tot posibilul să susțină și să protejeze creșterea economică în pofida incertitudinilor globale, în timp ce „Ion Chicu și cei ca el ar trebui să explice cum au obținut cel mai mare declin economic de pe continent în 2020”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Organizația Maritimă Internațională lucrează la evacuarea navelor blocate de luni de zile în Ormuz

Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) colaborează cu Oman, Iran şi celelalte ţări riverane din Golful Persic pentru a concepe „o rută sigură” prin care să...

Fiecare a doua persoană din sudul țării se află sub pragul sărăciei

Fiecare a doua persoană din sudul Republicii Moldova se află sub pragul sărăciei, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS), citate de TVR Moldova. Citește...

Zeci de angajați ai Poliției de Frontieră au fost instruiți privind protecția internațională la frontieră

Instruirea cu genericul „Asigurarea protecției internaționale la frontieră, respectarea principiului nereturnării – practici și standarde naționale și internaționale”, a fost organizată de Agenția ONU...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.