StiripesurseSocialMinistrul Perciun: Predarea istoriei comunismului nu e o luptă politică, ci...

Ministrul Perciun: Predarea istoriei comunismului nu e o luptă politică, ci o formă de igienă morală

Publicat:

Victimele deportărilor și represaliilor politice din perioada sovietică nu au fost uitate, iar memoria a ceea ce au trăit va fi transmisă mai departe, inclusiv în școli. „Avem obligația de a explica copiilor noștri ce s-a întâmplat și că nu mai acceptăm niciodată minciuna ca politică de stat”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul Primului Congres al Memoriei.

„Recuperarea memoriei nu este un moft istoric, este o problemă de securitate națională. Vedem astăzi cum propaganda oficială din Federația Rusă glorifică deschis regimul lui Stalin, cum se rescrie istoria în funcție de interesele Kremlinului. Această glorificare a unui trecut criminal a fost preludiul invaziei în Ucraina. Copiii ucraineni sunt smulși astăzi din familiile lor și duși în adâncul Rusiei, unde le sunt schimbate numele, limba și identitatea, exact așa cum au fost deportați copiii basarabeni în 1941 sau 1949”, a declarat ministrul Educației.

Potrivit lui Dan Perciun, evenimentele care se întâmplă astăzi ne dau șansa să vedem în oglindă trecutul și prezentul: „Ce trăiesc acești copii nu este doar o tragedie, este o lecție pe care nu am învățat-o complet. Dacă nu ne asumăm trecutul, vom trăi în permanență într-o zonă gri, unde adevărul este relativ, victimele rămân anonime, iar călăii devin eroi. Federația Rusă promovează un model de societate bazat pe frică, loialitate necondiționată și cultul forței. Este un model incompatibil cu valorile democrației, o resurgență a fascismului în forma sa estică, bazată nu pe argument, ci pe tancuri, nu pe dialog, ci pe intimidare. Memoria acestor crime nu trebuie să ne despartă, ci să ne unească. Aducerea lor în lumină nu este un act împotriva cuiva, ci pentru toți, indiferent de etnie, limbă sau religie”.

Citește și: La Chișinău are loc primul Congres Național al Memoriei. Sergiu Prodan: „Cultura memoriei este o investiție în viitorul identitar al unei națiuni”

Ministrul Educației susține că adevărul istoric trebuie spus tinerei generații, atât în școlile cu predare în limba română, cât și în școlile cu predare în limba rusă, ucraineană sau găgăuză: „Istoria represiunilor trebuie predată unitar, cu respect față de adevăr și suferința morală. Predarea istoriei comunismului nu e o luptă politică, ci o formă de igienă morală”.


La finalul discursului său, ministrul s-a adresat celor care au simțit direct teroarea, care au trăit în Siberia, în stepă, în colonii de muncă, celor care au crescut fără părinți, care și-au pierdut frații sau copiii: „Vă spunem cu toată convingerea: nu ați fost uitați. În fața dvs. ne înclinăm și vă promitem că memoria dvs. va fi transmisă mai departe. Acum nu ne rămâne decât să facem, toți împreună, tot posibilul ca această tragedie să nu se mai repete”.

Primul Congres al Memoriei este un eveniment organizat sub egida Ministerului Culturii, a Ministerului Educației și Cercetării, a Asociației Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova și a Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu alte instituții.

Manifestarea își propune să devină o platformă de dialog și colaborare între supraviețuitorii / descendenții victimelor deportărilor și represiunilor politice din perioada 1917–1989 și actorii instituționali, civici și academici implicați în promovarea memoriei istorice. TVRMOLDOVA.md transmite, în direct, evenimentul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.