StiripesurseSocialDeputatul Veaceslav Nigai propune majorarea plafonului TVA până la trei milioane...

Deputatul Veaceslav Nigai propune majorarea plafonului TVA până la trei milioane de lei

Publicat:

Creșterea plafonului pentru plătitorii taxei pe valoarea adăugată, de la 1,2 milioane la 3 milioane de lei, este prevăzută într-o inițiativă legislativă înregistrată în Parlament de deputatul Veaceslav Nigai, vicepreședinte al partidului „Respect Moldova”. Potrivit parlamentarului, în contextul economic actual, marcat de inflație, plafonul în vigoare a devenit irelevant și constituie o barieră semnificativă pentru dezvoltarea întreprinderilor, transmite IPN.

„Această limită joasă devine o povară administrativă considerabilă, descurajează creșterea și, nu în ultimul rând, încurajează fragmentarea artificială a afacerilor sau chiar alunecarea în economia informală”, a mai spus deputatul, citat într-un comunicat de presă al formațiunii politice.

Reprezentanții partidului susțin că, prin modificarea propusă, un număr considerabil de întreprinderi mici și mijlocii va fi scutit de obligațiile complexe legate de colectarea, înregistrarea și raportarea TVA. Firmele care nu vor mai fi plătitoare de TVA vor reține sumele aferente acestei taxe, îmbunătățindu-și semnificativ fluxul de numerar.

Citește și: Marketingul, distribuirea sau vânzarea instrumentelor financiare derivate – interzise prin lege. Cei care nu se conforma restricțiilor riscă amenzi de până la 1 milion de lei

„Această lichiditate poate fi folosită pentru investiții, extinderea capacităților de producție sau crearea locurilor de muncă”, a specificat Iulia Costin, și ea vicepreședintă a partidului. Ea a adăugat că, deși în primii ani de la implementare bugetul de stat va colecta venituri cu aproximativ 150–200 de milioane de lei mai mici, beneficiile pe termen lung sunt considerabil mai mari. „În anul 2025, bugetul prognozează venituri din TVA de peste 36 de miliarde de lei. Așadar, această „pierdere” reprezintă doar 0,5–1% din total. Este un preț mic pentru oxigenul pe care îl oferim IMM-urilor”, a remarcat politiciana.


Un alt vicepreședinte al partidului „Respect Moldova”, Eduard Grama, fost ministru al agriculturii, a menționat că multe afaceri mici și mijlocii din acest domeniu se confruntă cu provocări administrative semnificative. Prin eliminarea presiunii fiscale aferente TVA pentru un număr mai mare de producători și procesatori, aceste afaceri vor putea deveni mai competitive.

Întreprinderile mici și mijlocii reprezintă 99% din totalul întreprinderilor raportoare din țară. Acestea angajează peste 352 000 de persoane, adică 65,3% din totalul angajaților, potrivit datelor Biroului Național de Statistică pentru anul 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.