Spectaculoasele lovituri aeriene ordonate de Preşedintele Trump împotriva Iranului au reafirmat, dramatic, valoarea simbolică şi militară a descurajării. Atacul american este o trecere a Rubiconului şi un semnal transmis celor pregătiţi să conteste ordinea internaţională: perspectiva unui Iran nuclear este îndepărtată, cel puţin pentru anii care urmează, consideră profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir într-un text publicat pe Contributors și preluat de Hotnews.
Pe acest fundal al revigorării descurajării, summit-ul NATO de la Haga a însemnat un moment de pragmatism şi de luciditate. Asumarea unei ţinte de 5 la sută de alocare pentru înarmare, stabilirea unui plan strategic de consolidare, indicarea Rusiei ca ameninţare, reiterarea apărării colective, toate acestea sunt semnele unei orientări întemeiate pe un realism salutar.
Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți
Pentru Europa, NATO este unica organizaţie ce poate ,simultan, să menţină relaţia atlantică şi să organizeze descurajarea: asumarea datoriilor care ne revin este alternativa la paralizie şi la cedare colectivă. În conversaţia cu administraţia Trump, zilele acestea sunt un punct de cotitură. Libertatea continentului depinde de onorarea promisiunilor noastre.
Dosarul rus este, în acest context, unul esenţial. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât Rusia lui Putin nu este pregătită să accepte o încetare a focului în Ucraina. Agresiunea rusă este operaţiunea unui regim mafiot : atacurile ce echivalează cu tot atâtea crime împotriva umanităţii tradează ambiţiile regimului de la Moscova. Barbaria este, acum, ca şi în urmă cu trei ani, politica oficială de luptă a Federaţiei Ruse.
Ţintele lui Vladimir Putin şi ale complicilor săi sunt limpezi. Pacea, în termenii Rusiei, înseamnă reducerea Ucrainei la un stat aflat sub protectoratul Moscovei. Cedările teritoriale ar fi însoţite de renunţarea la suveranitate, Ucraina fiind redusă la statutul de naţiune încapabilă să se apere şi să îşi manifeste independenţa. O asemenea pace ar aduce Rusia la graniţele României, ca şi ale Poloniei. O asemenea pace ar fi, probabil primul pas spre un alt război.
Cum se poate câştiga pacea
O interpretare lucidă, în linie liberalismului-conservator al lui Raymond Aron, nu poate porni decât de la acceptarea acestei realităţi strategice. Rusia nu este pregătită să accepte negocierile autentice, căci Federaţia Rusă este încrezătoare în capacitatea ei de a câştiga, pe teren militar, această luptă. Iar această convingere este ireconciliabilă cu un efort de natură diplomatică. Rusia lui Putin a ales calea războiului, iar evocarea păcii este imaginată sub forma unei capitulări a inamicului. De această dată Rusia pare decisă să nu mai accepte existenţa unei Ucraine libere la graniţele sale.
O pace negociată este imposibilă în aceste condiţii. Atâta vreme cât Rusia este angajată în acest efort de mobilizare economică totală, atâta vreme cât economia sa va putea menţine acest ritm, pacea va fi formulată de către Moscova ca un dictat. Rusia lui Putin are ambiţia hegemonică intactă, iar sancţiunile internaţionale, oricât de intense, nu pot schimba această opţiune strategică.
În cele din urmă, doar renunţarea la încrederea în victoria militară este precondiţia negocierii autentice. Ceea ce va permite pacea, ca formă de angajare diplomatică, este schimbarea peisajului de pe câmpul de luptă. Federaţia Rusă trebuie sa accepte incapacitatea ei de a-şi atinge obiectivele prin recursul la forţa armată.
Iar aceasta este suprema provocare cu care Statele Unite şi aliaţii europeni se confruntă: eliminarea speranţelor ruse ale unui triumf militar, evitând, în acelaşi timp, escaladarea de natură nucleară evocată de Moscova, ca o formă de şantaj colectiv.
Iar răspunsul are un singur nume, descurajarea. Doar asumarea descurajării este alternativa la victoria Rusiei: sprijinirea pe termen mediu şi lung a Ucrainei trebuie dublată de renunţarea la pacifism. Este vremea ca etica descurajării prin înarmare să fie imbrăţişată de naţiunile noastre, de vreme ce societatea internaţională este dominată de un sentiment al confruntării şi al rivalităţilor.
Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură
În spirit aronian, avem datoria de a defini victoria noastră ca pe o strategie a supravieţuirii: Federaţia Rusă se cere confruntată pe singurul teren acceptat de ea, cel militar. Menţinerea Ucrainei ca naţiune liberă este primul pas. Constituirea unei forţe de descurajare, in modul sugerat de americani, este al doilea pas.
Federaţia Rusă este un inamic care mizează, asemeni Uniunii Sovietice, pe o politică militară primitivă şi criminală . Spre a nu fi niciodată striviţi de dronele şi de rachetele Moscovei, statele noastre au datoria de a întări apărarea individuală, ca premiză pentru cea colectivă. Luciditatea aroniană ne poate îndruma pe acest drum: edificiul păcii are drept temelie descurajarea inamicului care ne ameninţă cu exterminarea. Vremea iluziilor a trecut, căci istoria se află din nou în mişcare.
