StiripesursePoliticăPSRM marchează 28 de ani de la fondare. Igor Dodon: Un...

PSRM marchează 28 de ani de la fondare. Igor Dodon: Un drum deloc ușor, dar demn

Publicat:

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova marchează 28 de ani de la fondare. Cu această ocazie, liderul formațiunii, Igor Dodon, a transmis un mesaj în care afirmă că „în toți acești ani, PSRM a parcurs un drum deloc ușor, dar demn”. Potrivit acestuia, partidul a reușit să câștige încrederea cetățenilor și să devină o forță politică importantă, transmite IPN.

„Sunt mândru că de 15 ani fac parte din conducerea acestei echipe profesioniste și puternice. O bună parte din acest timp am fost în opoziție, însă, chiar și în cele mai dificile condiții, am obținut rezultate semnificative și ne-am menținut pozițiile de lider, în ciuda presiunilor fără precedent din partea guvernării”, a declarat Igor Dodon.

Acesta le-a mulțumit susținătorilor pentru „devotamentul lor, implicarea activă și contribuția de neprețuit adusă cauzei comune”, subliniind că PSRM rămâne fidel principiilor sale și va continua să apere interesele țării și ale cetățenilor.

Igor Dodon s-a arătat încrezător că la alegerile parlamentare din septembrie, socialiștii vor demonstra maturitate politică și vor reuși să coaguleze o alianță a partidelor de opoziție pentru înlăturarea Partidului Acțiune și Solidaritate  de la guvernare.

Citește și: Admitere 2025: câte locuri oferă cele mai bune universități din România pentru românii de pretutindeni


Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este o formațiune politică de stânga, cu orientare pro-rusă. A fost fondat de foști membri ai Partidului Socialist din Moldova și ai Partidului Comuniștilor, în urma congresului de constituire desfășurat la 29 iunie 1997. Igor Dodon a preluat conducerea partidului la sfârșitul anului 2011, iar în 2016 a fost ales președinte al Republicii Moldova.

Partidul a participat la guvernare în 2019, formând coaliții mai întâi cu blocul ACUM și ulterior cu PDM. La alegerile parlamentare anticipate din vara anului 2021, PSRM a participat în bloc comun cu PCRM. Din 32 de mandate obținute de Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, 22 au revenit PSRM. Blocul a format o fracțiune parlamentară comună și a trecut în opoziție.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Secretul ascuns peste trei decenii în cel mai faimos cântec al Cupei Mondiale

„World in Motion”, imnul lansat de Anglia pentru Cupa Mondială din 1990, continuă să fie considerat cel mai de succes cântec dedicat naționalei la...

O renumită destinație de iarnă mizează pe o goană după aur pentru a atrage turiști vara

O stațiune din Laponia a ascuns un lingou de aur în valoare de 20.000 de euro și îi provoacă pe turiști să îl găsească. Inițiativa...

Primul vaccin proiectat cu inteligență artificială a fost testat pe oameni

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au anunțat o premieră medicală care ar putea schimba modul în care lumea se pregătește pentru viitoarele pandemii. Primul vaccin...

Poate AI să înțeleagă depresia? Un studiu deschide noi perspective

Inteligența artificială ar putea deveni un instrument important pentru cercetarea în sănătatea mintală, potrivit unui nou studiu realizat în Germania, transmite Euronews. Problemele de sănătate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.