StiripesurseExterneUn ayatollah iranian îl ameninţă indirect cu moartea pe Trump

Un ayatollah iranian îl ameninţă indirect cu moartea pe Trump

Publicat:

Un influent ayatollah iranian l-a ameninţat indirect cu moartea pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, afirmând că ameninţările la adresa liderului suprem de la Teheran, ayatollahul Ali Khamenei, sunt considerate un blestem şi un păcat, care pot fi pedepsite cu moartea conform legii islamice, transmite luni dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Ayatollahul Nasser Makarem Shirazi din Qom nu l-a menţionat nominal pe Trump, dar se ştie că acesta din urmă l-a ameninţat – de asemenea indirect – pe Khamenei în urmă cu aproape două săptămâni, afirmând că este o ţintă uşoară, dar “nu îl vom elimina, cel puţin acum”.

Citeşte şi: Poliţiştii italieni au JEFUIT doi români în Roma – Stiripesurse.md

Într-o declaraţie religioasă, Shirazi a arătat că ameninţările la adresa lui Khamenei sau a altor lideri musulmani sunt considerate atât de grave, încât cei care le fac sunt pasibili de pedeapsa capitală conform Islamului, a informat agenţia de presă de stat iraniană IRNA, preluată de dpa.

Makarem Shirazi, care este un lider religios de rang înalt, dar nu deţine o funcţie guvernamentală, a răspuns în acest mod întrebării unui credincios despre Trump.


“Persoanele sau regimurile care atacă guvernul islamic sau ameninţă sau acţionează împotriva liderilor săi religioşi sunt consideraţi ‘Mohareb’ (termen care înseamnă duşman al lui Allah sau luptător împotriva lui Allah – n. red.)”, a explicat el.

Ducând mai departe raţionamentul, clericul din Qom – oraş de la sud de Teheran considerat sfânt de musulmanii şiiţi – a adăugat că este de datoria oricărui credincios să îi tragă la răspundere pe aceşti “duşmani”.

Conform principiilor islamice, cei care îi pedepsesc pe inamicii statelor musulmane şi ai liderilor acestora sunt consideraţi luptători în războiul sfânt şi le este asigurată binecuvântarea lui Allah, a mai spus ayatollahul (titlu religios prin care este desemnată o persoană care studiază aprofundat jurisprudenţa islamică şiită – n.r.), din nou, fără a-l menţiona explicit pe Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.