StiripesurseȘtirile zileiCooperarea moldo-britanică – pusă în discuție la Londra

Cooperarea moldo-britanică – pusă în discuție la Londra

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit, la Londra, cu omologul său, Speakerul Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sir Lindsay Hoyle. Discuțiile s-au axat pe oportunitățile de intensificare a colaborării moldo-britanice în diverse domenii-cheie.

Citește și: Decis! PL va participa la alegerile din toamnă

Cei doi oficiali au discutat despre subiectul recunoașterii reciproce a permiselor de conducere, în contextul în care atât în Londra, cât și în alte orașe britanice, se află una dintre cele mai mari comunități de cetățeni moldoveni, care contribuie la diversitatea culturală și dezvoltarea economică a Regatului. „Acest proces se află pe ultima sută de metri și ne bucurăm de deschiderea Regatului Unit pentru a duce la bun sfârșit această măsură mult așteptată de cetățenii noștri stabiliți în Marea Britanie”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Totodată, șeful Legislativului și-a exprimat recunoștința față de sprijinul constant acordat de Regatul Unit în domenii-cheie precum buna guvernare, combaterea dezinformării, susținerea presei libere, consolidarea securității cibernetice. „Marea Britanie se află și în top 20 parteneri comerciali ai țării noastre, iar recenta liberalizare a tarifelor, extinsă cu încă 5 ani, a dus la creșterea exporturilor de mere, prune, cireșe și struguri”, a punctat Igor Grosu.

În perioada 29 – 30 iunie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, efectuează o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.


Șeful Legislativului va mai avea întrevederi în Parlamentul Marii Britanii cu deputații din Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Moldova.

Agenda vizitei mai include discuții cu moldovenii care locuiesc, muncesc sau studiază în Marea Britanie, cu reprezentanți ai comunității oamenilor de afaceri moldoveni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.