StiripesursePoliticăPeste 3,2 milioane de alegători înscriși în Registrul de Stat al...

Peste 3,2 milioane de alegători înscriși în Registrul de Stat al Republicii Moldova

Publicat:

În Republica Moldova sunt 3,2 milioane de alegători, conform datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC) de pe 1 iulie 2025. Cei mai mulți dintre ei, peste 661.000, locuiesc în municipiul Chișinău.

„Din numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor (3.297.596), 2.754.616 cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II, potrivit realitatea.md.

Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (266.463 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (276.517 de persoane)”, precizează responsabilii de la Comisia Electorală Centrală.

În stânga Nistrului avem peste 276.000 de cetățeni cu drept de vot. În același timp, mai mult de 266.000 de persoane care pot participa la alegeri nu au viză de reședință.


Cei mai puțini alegători sunt în raionul Basarabeasca. Conform Registrului de Stat, acolo figurează peste 23.000 de cetățeni cu drept de vot.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa”

Președinta Maia Sandu a deschis astăzi conferința de investiții Uniunea Europeană–Republica Moldova, alături de Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, și Prim-ministrul Alexandru Munteanu....

Instructorii auto vor putea participa la proba practică pentru obținerea permisului de conducere

A fost lansat proiectul pilot privind participarea instructorului auto la proba practică pentru obținerea permisului de conducere categoria B, anunță Agenția Servicii Publice (ASP). Citește...

Membri ai Al-Qaida și ISIL – excluși din lista națională a SIS

Serviciul de Informații și Securitate a exclus șapte persoane din lista națională a persoanelor, grupurilor și entităților implicate în activități teroriste și de proliferare...

În premieră, Moldova preia conducerea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Republica Moldova va deține, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB). Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.