StiripesurseȘtirile zileiChina cere permisiunea OMC pentru a impune Statelor Unite sancţiuni comerciale

China cere permisiunea OMC pentru a impune Statelor Unite sancţiuni comerciale

Publicat:

China a solicitat permisiunea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) pentru a impune Statelor Unite sancţiuni comerciale în valoare de aproximativ şapte miliarde de dolari anual legate de unele mărfuri americane, informează Xinhua, potrivit agerpres.

Documente publicate marţi de OMC arată că, potrivit Beijingului, Washingtonul nu s-a conformat unei decizii a organizaţiei şi recomandărilor structurii de reglementare a disputelor din cadrul OMC.

Citește și : Donald Trump laudă „curajul incredibil” al pasagerilor zborului 93 care au luptat cu teroriştii pe 11 septembrie 2001

China a obţinut în 2016 o decizie a OMC în privinţa unei dispute privind metodologiile aplicate de SUA în procedurile anti-dumping. Decizia a fost confirmată printr-un apel, anul trecut, dar partea chineză consideră că americanii nu au făcut niciun efort semnificativ şi niciun progres în implementarea obligaţiilor care le revin.

Din acest motiv, China solicită suspendarea concesiilor şi altor obligaţii la un nivel echivalent cu pierderile sau daunele suferite, care se ridică la 7,043 miliarde de dolari anual.


Citește și : Vladimir Putin şi Xi Jinping au preparat împreună „blinî” şi au băut vodcă

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.