StiripesurseExterneRomânia: Elena Udrea urmează să fie externată din Spitalul Județean de...

România: Elena Udrea urmează să fie externată din Spitalul Județean de Urgență Ploiești (surse)

Publicat:

Fostul ministru al Turismului al României, Elena Udrea urmează să fie externată miercuri din Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Udrea a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, după ce, duminică, a fost supusă unei intervenții chirurgicale ca urmare a unui diagnostic de colecistită acută litiazică.

Marți, Judecătoria Ploiești a decis că Elena Udrea poate fi eliberată condiționat din penitenciar.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată.

La sfârșitul lunii mai, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată de Udrea și a dispus deducerea din pedeapsa de șase ani închisoare pe care aceasta a primit-o în dosarul ‘Gala Bute’ a unei perioade cumulate de circa opt luni.


Fostul ministru se află în Penitenciarul Târgșor din iunie 2022, după extrădarea din Bulgaria.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată în 2015 și condamnată definitiv în iunie 2018, însă a plecat din țară înainte de pronunțarea sentinței, fiind depistată și încarcerată în Costa Rica.

Ulterior, în decembrie 2018, Curtea Constituțională a decis că nu a fost respectată legea atunci când au fost constituite completurile de cinci judecători de la această instanță. În consecință, condamnările din dosarul ‘Gala Bute’ au fost suspendate, Udrea a fost eliberată din arestul din Costa Rica și s-a întors în România.

În aprilie 2022, în baza unei decizii a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Instanța supremă a respins o contestație în anulare depusă de Elena Udrea și a confirmat condamnarea la șase ani de închisoare. Elena Udrea a fugit în Bulgaria, însă a fost prinsă și trimisă în țară, fiind încarcerată în iunie 2022.

În acest dosar, Elena Udrea este acuzată că a coordonat un sistem prin care persoane apropiate ei au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de Ministerul Turismului, pe care îl conducea.

Anchetatorii spuneau că sumele obținute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie al Organizației București a PDL sau al fostului șef al Federației Române de Box Rudel Obreja.

Udrea mai este acuzată că a determinat funcționari din Ministerul Turismului să își încalce atribuțiile cu prilejul achiziției de servicii de publicitate la gala unde a boxat Lucian Bute.

Prejudiciul imputat Elenei Udrea se ridică la 3 milioane de euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aeroportul Chișinău amenajează o zonă temporară de pre-îmbarcare pentru a fluidiza traficul de pasageri

Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a început amenajarea unei zone temporare de pre-îmbarcare, destinată decongestionării fluxurilor de pasageri și eficientizării procesului de îmbarcare...

Noul Guvern propune scumpirea pașapoartelor și a permiselor de conducere

Guvernul PAS 4 a publicat un proiect de hotărâre prin care propune modificarea tarifelor pentru mai multe servicii prestate de Agenția Servicii Publice (ASP)....

Viktor Orbán a făcut o greșeală gravă,declarând practic că metoda propriului sistem e o infracțiune

Fondatorul Institutului de Cercetări Sociale "Forrás" (Sursă), Balázs Vető, consideră că discursul fostului prim-ministru de la Tușnad ar fi putut fi rostit de Ferenc...

Două trasee strategice din sudul țării vor fi reabilitate cu sprijinul BERD

Două trasee strategice din Republica Moldova vor fi modernizate cu sprijinul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Republica Moldova urmează să negocieze un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.