StiripesurseExterneUPDATE1 Italia: Cel puțin 20 de răniți într-o explozie la o...

UPDATE1 Italia: Cel puțin 20 de răniți într-o explozie la o benzinărie din Roma (bilanț actualizat)

Publicat:

Cel puțin 20 de oameni, între care opt polițiști și un pompier, au fost răniți vineri după ce o benzinărie a explodat într-un cartier din estul Romei, au anunțat autoritățile italiene, relatează Reuters și EFE.

Numărul răniților ar putea crește.

Serviciile de urgență au anunțat că cinci persoane au fost transportate la spital.

Explozia uriașă la stația de benzină, motorină, și GPL din Via dei Gordiani a fost auzită peste tot în capitala Italiei.

‘Avem de a face cu explozia unui rezervor… incendiul este încă în desfășurare’, a anunțat departamentul de pompieri într-un comunicat, precizând că un pompier a fost spitalizat.


Serviciile de urgență s-au aflat la fața locului înainte de explozie, întrucât au fost chemate după ce un camion a lovit o conductă de la benzinărie, au relatat agențiile de știri italiene.

Acestea au precizat că incendiul s-a extins la un depozit din apropiere, în timp ce unda de șoc de la explozie a avariat clădiri din vecinătate.

Bucăți din structura metalică a benzinăriei au fost găsite chiar și la 300 de metri de locul exploziei.

Site-ul de știri Roma Today a publicat o fotografie în care apare un nor uriaș de fum și flăcări deasupra benzinăriei. În imagini făcute publice de pompieri se vede cum benzinăria în care a avut loc explozia este complet carbonizată.

Agenția de transport public din Roma Atac a anunțat că o stație de metrou din apropiere, ‘Teano’, a fost închisă în urma instrucțiunilor poliției. Potrivit EFE, care citează presa locală, autoritățile italiene au mai evacuat un centru sportiv aflat în apropierea benzinăriei și două clădiri rezidențiale.

‘Am auzit explozia în timp ce ieșeam din casă, a fost un zgomot foarte puternic, întreaga casă s-a cutremurat și mi-a fost teamă că se vor sparge geamurile’, a declarat un martor pentru Reuters.

Prim-ministrul Giorgia Meloni urmărește îndeaproape situația, a anunțat biroul ei într-un comunicat.

‘Sunt alături de toți răniții, inclusiv de agenții de ordine, pompieri și personalul sanitar, și transmit sincera mea recunoștință tuturor celor care au participat la operațiunile de salvare și de siguranță’, a scris totodată Meloni pe platforma X.

La rândul său, ministrul de interne Matteo Paintedosi a anunțat că ‘urmărește cu mare atenție starea răniților, îndeosebi a agenților de poliție și a pompierilor care au intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tofan, la Forumul de Afaceri Moldova–India: ‘Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces spre piața UE’

Moldova poate deveni o platformă de investiții pentru companiile indiene și un punct de acces către piața Uniunii Europene, a declarat premierul desemnat Vasile...

Bilanț CNA pentru primele șase luni ale anului: sute de dosare penale trimise în judecată și active de sute de milioane de lei, sechestrate

Centrul Național Anticorupție a pornit 428 de cauze penale în primele șase luni ale anului și a trimis în judecată circa jumătate dintre dosarele...

Alți doi procurori din municipiului Chișinău au fost evaluați de Comisia de evaluare a procurorilor

Alți doi procurori au fost evaluați de Completul B al Comisiei de evaluare a procurorilor. Audierile au avut loc la finele săptămânii trecute și...

Pescuit ilegal pe Nistru: mai multe persoane au fost amendate

Mai multe persoane au fost amendate după ce au fost prinse pescuind noaptea în râul Nistru și capturând pești sub dimensiunea minimă admisă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.