StiripesursePoliticăŞor nu se mai fereşte de nimeni: Vrea ca Moldova să...

Şor nu se mai fereşte de nimeni: Vrea ca Moldova să adere la OTSC

Publicat:

Fugarul penal Ilan Șor, adăpostit la Moscova de serviciile secrete ruse, nu mai ascunde că urmărește pierderea statalității și neutralității R. Moldova. În cadrul unui congres al Blocului „Victoria”, format din mai multe partide afiliate lui Șor, acesta a declarat că statul nostru ar trebui să adere la Organizația Tratatului de Securitate Colectivă – o alianță militară creată și condusă de Moscova.

„Moldova trebuie, fără îndoială, să devină membru al OTSC. Astăzi avem nevoie de o platformă unică de dezvoltare – atât pentru rezolvarea problemelor interne, cât și a celor externe”, a declarat acesta.

Citeşte şi: Trei partide acuză riscuri de fraudare a alegerilor – Stiripesurse.md

Deși principiul de bază al OTSC este similar cu cel al NATO – „un atac asupra unui stat membru este considerat un atac asupra tuturor” – în realitate, această alianță funcționează doar atunci când sunt vizate interesele Rusiei. Aderarea la această structură autoritară și represivă ar însemna pierderea neutralității și suveranității, transformând R. Moldova într-un satelit al intereselor rusești în regiune.

Un plan de ocupație cu față de „integrare”


În discursul său, Ilan Șor a evitat să explice ce „beneficii” ar aduce Republicii Moldova aderarea la OTSC. În schimb, consecințele ar putea fi următoarele:

  • Vom fi obligați să trimitem militari în misiunile OTSC, inclusiv în războaiele duse de statele membre ale acestei structuri. Un exemplu ar fi trimiterea soldaților pentru a lupta de partea Rusiei în războiul din Ucraina;
  • Forțele armate moldovene ar trebui adaptate la standardele alianței și integrate în structurile de apărare coordonate de Moscova;
  • R. Moldova ar intra oficial în zona de influență a Rusiei;
  • Șansele de integrare europeană ar fi drastic reduse.
Să nu uităm că, în cazul unei aderări la OTSC, Rusia și-ar putea consolida prezența militară în Transnistria, prin amplasarea de trupe suplimentare. Având astfel acces neîngrădit la regiune, Moscova ar complica și mai mult negocierile dintre Chișinău și Tiraspol pentru reglementarea conflictului.

Totodată, Kremlinul ar putea deschide baze militare în zone sensibile din R. Moldova, precum Găgăuzia, fapt ce ar tensiona grav relațiile cu NATO.

Izolare internațională și colaps economic

Potrivit deschide.md, pe plan internațional, Republica Moldova ar avea de suferit considerabil. Principalii parteneri economici, inclusiv statele Uniunii Europene, ar putea sista sprijinul financiar și proiectele de dezvoltare lansate în ultimii ani. Relațiile comerciale cu UE s-ar putea prăbuși, afectând grav economia națională.

România, principalul partener economic și politic al R. Moldova, ar putea îngheța orice cooperare cu Chișinăul. Toate proiectele comune în educație, cultură și infrastructură transfrontalieră ar fi blocate, iar ajutoarele financiare și energetice acordate statului nostru ar fi sistate.

În ceea ce privește Ucraina, aflată de trei ani în război cu Rusia, aderarea Moldovei la OTSC și accesul liber al soldaților ruși în stânga Nistrului ar putea fi percepute de Kiev ca o încercare de a deschide un al doilea front – un scenariu invocat de mai mulți propagandiști ai Kremlinului. În consecință, ne-am putea confrunta cu:

  • ruperea totală a relațiilor diplomatice cu Ucraina;
  • închiderea frontierei moldo-ucrainene;
  • embargou asupra mărfurilor moldovenești;
  • blocarea transporturilor prin portul Odesa.

Aderarea la OTSC – o sinucidere geopolitică

În final, aderarea la OTSC ar echivala cu o sinucidere geopolitică pentru Republica Moldova. Statul ar fi izolat complet pe plan internațional, lipsit de sprijin extern și vulnerabilizat în fața multiplelor crize economice și sociale. Aceasta este „platformă unică de dezvoltare” pentru R. Moldova, în viziunea lui Șor – o ocupație cu față legală, sărăcie pe termen lung și statut de colonie a Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

21 iulie: Ziua mondială junk food

Această sărbătoare controversată este dedicată mâncării nesănătoase și este celebrată mai ales în SUA. În ziua de astăzi, mâncarea de tip junk food este principala...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.