StiripesursePoliticăȘeful Termoelectrica, acuzat de 'discriminare de gen'

Șeful Termoelectrica, acuzat de ‘discriminare de gen’

Publicat:

Potrivit documentului semnat de șefele mai multor servicii – printre care Tatiana Bugaian (Supraveghere și investiții), Tatiana Todiraș (Activități de mentenanță) și Carolina Cebotari (Management Tehnic) – directorul general Iurie Razlovan le-ar fi tratat cu aroganță, batjocură și dispreț în ședințele operative, unde ar fi fost frecvent reduse la tăcere și ironizate în public.

Femeile susțin că sunt pedepsite pentru că au avut curajul să conteste decizii ale conducerii, să depună sesizări oficiale și să reclame abuzurile. „Spune cu text direct că este inutil să se plângă, deoarece el este foarte susținut de Guvernare, inclusiv de doamna Președintă, și vor dura instanțele până în pânzele albe sau până nu-și vor da demisia aceste doamne”, se menționează în plângerea adresată autorităților, potrivit unica.md.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihai Isac: Programul Guvernului Tofan pune accent pe beneficiile integrării europene

Programul de activitate al Guvernului, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, prezentat în Parlament de premierul desemnat Vasile Tofan împreună cu echipa sa guvernamentală, propune...

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.